Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, a solicitat din nou ajutor de la Guvern în vederea stabilirii unui plan pentru ca locuitorii Capitalei să depășească cu bine perioada iernii. „Funcționarea Termoenergetica şi a ELCEN-ului este o necesitate şi pentru asta sunt convins că, împreună cu Executivul, vom găsi soluții”, a subliniat edilul.
Din ce în ce mai mulți români se plâng de facturile tot mai mari, dar și de avariile permanente pe care le suportă în ultimul timp. Adesea, aceștia nu au apă caldă sau sunt supuși unor condiții de frig teribil, fiind executate mai multe reparații la nivelul țevilor de alimentare din București.
Nicușor Dan a precizat că a achitat o ultimă factură, care a însumat 115 milioane de lei, reprezentând subvenția plătită de Municipalitate pentru gigacalorie. „Am achitat ieri (miercuri – n.r.) o factură de 115 de milioane de lei, ceea ce reprezintă subvenţia plătită de Municipalitate pentru gigacalorie pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie şi august 2022. În acest moment am ajuns la zi cu plățile aferente subvenției pentru termie”, a declarat edilul.
Primarul Capitalei a menționat că în perioada ce urmează, va ajunge la scadență şi factura aferentă lunii septembrie, care însumează o valoare de 24 de milioane de lei. Aceasta va fi plătită în luna decembrie, simultan cu factura pe luna octombrie, după ce vor ajuge cotele din impozitul pe venit.
Ce a declarat Nicușor Dan?
Nicușor Dan a precizat că subvenția pentru facturi va fi plătită integral, la fel ca în anul precedent. Diferențele dintre prețurile reale și tarifele stabilite de ANRE însumează pentru perioada 2020-2022 aproximativ 600 de milioane de lei, bani care nu există încă în bugetul local.
,,Vom încheia anul 2022, așa cum s-a întâmplat și în 2021, cu subvenția plătită integral. Din diferențele între prețul real și și tariful stabilit de ANRE s-au acumulat în perioada 2020-2022 aproximativ 600 de milioane de de lei. Pentru această sumă nu avem bani în buget, așa cum am avertizat încă din octombrie 2021.”
Nicușor Dan cere ajutor de la Guvern
Nicușor Dan a solicitat sprijin din partea Guvernului pentru ca locuitorii Capitalei să aibă parte de o iarnă liniștită din punct de vedere financiar. Acesta a făcut un apel clar, cu un plan sintetizat pe bugetul actual al Capitalei.
,,Fac din nou un apel la Guvern să sprijine Capitala pentru a putea trece cu bine de această iarnă. Reamintesc că banii pe care Primăria Capitalei i-a plătit pentru termie au fost în jur de 700 de milioane de lei pe an în perioada 2011-2020; în 2021 am plătit 950 de milioane de lei pe an, iar anul acesta 1,5 miliarde de lei, dublu faţă de cât se plătea până în 2020. Mai mult nu putem achita. Bucureştiul are tot atâtea apartamente cât au toate celelalte unităţi teritorial-administrative din România la un loc, 550.000” a subliniat edilul, conform antena3.ro.
Primarul Capitalei a prezentat și faptul că nu doar sistemul de termoficare nu poate fi susținut financiar, ci și întreg sistemul de aprovizionare electrică din București.
,,Pentru Bucureşti, ajutorul de la Guvern a fost de 15 milioane, pentru celelate UAT-uri 800 de milioane. Nu este vorba doar de sistemul de termoficare, ci este vorba şi de sistemul de aprovizionare cu energie electrică pentru Bucureşti, care nu poate să fie suplinit din altă parte. Funcţionarea Termoenergetica şi a ELCEN-ului este o necesitate şi pentru asta sunt convins că, împreună cu Executivul, vom găsi soluţii”, a concluzionat Nicușor Dan.