Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan a afirmat că municipalitatea s-a grăbit să repare toate avariile la rețeaua de termoficare.
Din această cauză, multe blocuri din București încă nu au apă caldă. În același timp, Nicușor a mai precizat și faptul că „imediat după începerea şcolii o să fie mult mai bine şi iarna asta o să fie mai bine decât cea trecută”.
Primarul a mers pe şantierul de termoficare de pe şoseaua Mihai Bravu. Acolo se fac probele de presiune pentru primii kilometri de conductă magistrală.
Astfel, Nicușor Dan a declarat că: „Suntem pe lângă Piaţa Iancului, pe Mihai Bravu. Este un tronson de nouă kilometri din care s-au terminat 1,5 acum. Suntem pe magistrala care duce căldură de la CET Sud până în aceste zone şi inclusiv în cartierul Aviaţiei. De asemenea, imediat după Piaţa Iancului avem un alt tronson care este pe fonduri europene, pe POIM, care este făcut de o companie privată şi acolo suntem la 5,5 kilometri din 11”, conform antena3.