Donald Trump este în centrul controverselor de luni întregi. Recent, el a fost pus oficial sub urmărire pentru faptul că nu păstrat corespunzător documente strict secrete, ba chiar le-ar fi arătat unor persoane care i-au trecut pragul. În plus, el a fost acuzat de faptul că ar fi cumpărtat tăcerea anumitor persoane, inclusiv presupusei sale amante, în timpul campaniei electorale pe care a condus-o în 2015 şi 2016 şi care s-a soldat cu învingerea lui Hillary Clinton în cursa prezidenţială.
Acum, principalul său rival din Partidul Publican este Ron DeSantis, guvernatorul Floridei, care şi-a anunţat recent intrarea în cursa electorală. Totuşi, el nu are încă aceeaşi susţinere în sondaje ca şi „The Donald”, care, conform unor sondaje publicate de platforma internațională Reuters, este preferatul a 43% dintre republicani. În schimb, doar 22% dintre susținătorii acestui partid își arată în primul rând susținerea față de DeSantis. Asta ca să nu mai vorbim despre vicepreședintele lui Donald Trump din perioada 2016 – 2020, Mike Pence, care al cărui număr de susținători reprezintă doar un procent din electoratul intervievat.
Cum privesc republicanii urmărirea lui Trump
Atunci când a fost pus sub urmărire pentru dosarele care conțineau informații sensibile, Donald Trump a declarat că aceasta este „o farsă” pusă la cale de conspiraționiștii îndrumați de președintele în exercițiu, Joe Biden. Deocamdată, administrația Biden nu s-a pronunțat nicicum cu privire la acuzațiile aduse celui care a condus Statele Unite ale Americii între 2016 și 2020.
O parte dintre republicani tind să creadă că acuzațiile aduse lui Donald Trump sunt false. Astfel, doar 35% dintre ei sunt de părere că fostul lider de la Casa Albă ar fi arătat informații secrete unor persoane neautorizate. În schimb, 91% dintre democrați sunt convinși de vinovăția lui Trump.
Câte șanse are Ron DeSantis
Totuși, Ron DeSantis crește încetul cu încetul în sondaje, în special de când și-a anunțat în mod oficial candidatura pentru cursa electorală din 2024. Guvernatorul Floridei este pe de o parte tras în jos de însuși statul pe care îl guvernează, precum și de incidentul buclucaș de pe Twitter, când a declarat că țintește spre a deveni unicul candidat republican pentru Biroul Oval. Totuși, el a reușit să strângă un număr de susținători, mai ales după ce a și condamnat în mod public faptele pentru care Donald Trump este urmărit în momentul de față. Deși miliardarul și omul politic american este primul președinte SUA care să fie ținta unor acuzații penale, se pare că acest lucru nu îl oprește din a candida la alegerile prezidențiale, se arată într-un reportaj publicat de b1tv.