Potrivit unui studiu realizat în decursul anului 2023, peste jumătate dintre profesorii tineri care ales această meserie decid să iasă din sistem după primii cinci ani de predat.
O profesoară care a activat pentru o perioada de patru ani de zile în învățământ, timp dintre care a predat și în Capitală la un colegiu de top, și-a povestit experiența ca profesoară, și toate aspectele care au făcut-o să își dea demisia după doar patru ani de predat.
Profesoara a ales să rămână anonimă, deoarece a transmis informații delicate. De asemenea, locațiile din povestea profesoarei au fost înlăturate, însă detaliile poveștii au fost verificate.
Cum este să intri în învățământ
„În 2019 am luat 9,75 la titularizare și neștiind ce înseamnă posturile rezervate / vacante etc. am ales două școli aproape de casă rezervate. La materia mea nu existau posturi într-o singură școală, iar eu fiind a doua pe București, am putut totuși să fiu doar în două școli alegând astfel de posturi. În prima săptămână am fost pregătită să îmi dau demisia (elevii de clasa a 6-a o încuiaseră pe directoare în clasă pentru a putea chiuli de la ora ei), însă aveam nevoie de un serviciu și am rămas în sistem.
Și am crezut că în învățământ am timp liber suficient de mult încât să ajung și la cursurile de master și să și lucrez. De fapt, nu există timp liber în învățământ. În weekenduri lucram 5-6 ore pe zi pentru a face prezentările powerpoint pentru săptămâna următoare, a compune fișe de lucru, a corecta teste, a inventa noi jocuri și metode interactive pentru a atenua din dezinteresul general al elevilor. (Ce pornea, de altfel, de acasă, un părinte venind odată nemulțumit la mine că de ce are copilul 8 și afirmând că în viață, copilul nu are oricum nevoie decât de diploma că a făcut școala, nu și de ce învață în școală. M-a rugat să pun 10 și să las copiii să stea degeaba în ore pentru că așa merge și salariul meu și obțin și ei foile de care au nevoie la final, ceea ce m-a șocat în acel moment, însă s-a repetat de câteva ori pe parcursul anilor).
În 2020 am luat 9,90 la titularizare. Pentru cei care nu cunosc sistemul, poți să dai examenul de titularizare an de an și să iei notă mare, dar dacă nu sunt posturi „titularizabile” în județ, trebuie să te întorci anul următor. Am fost prima pe București și pandemia mi-a permis să merg în ședința publică dintr-un județ vecin, unde era un post de titular. În București nu aveam nici măcar posibilitatea să predau în două școli pe ore vacante”, a povestit tânăra profesoară, care a ales să își dea demisia.
Experiența în școlile din afara Bucureștiului
„Următorii doi ani am făcut naveta, petrecând în trafic zilnic câte trei ore pe zi. Majoritatea profesorilor din școală erau necalificați, rude ale directoarei sau ale primarului. La matematică preda celor de clasa a VIII-a înainte de Evaluarea Națională fina directoarei, care nici nu își luase încă licența, ca să dau un singur exemplu. Toți din școală au avut în cei doi ani minimum 8-9 ore suplimentare la plata cu ora, ore ce nu au fost vreodată scoase la concurs. Mai puțin eu și încă vreo 2-3 titularizați prin concurs pe acele puține posturi scoase în ședințele publice.
Inspectoarea din județul respectiv pentru disciplina mea mi-a ținut zeci de discursuri telefonice că de ce nu plec în București și trimitea e-mailuri de 3-4 ori pe săptămână la 5-6 dimineața cu diverse proiecte de legi din minister tuturor profesorilor din județ. Ca să nu mai spun de lipsa de respectare a GDPR de fiecare dată când un profesor cerea orice adeverință sau când se afișau rezultate la Bacalaureat, Evaluare Națională, concursuri, olimpiade etc. Listele cu nume, note, date personale circulau pe e-mail trimise de inspectoare.
La școală, elevii de clasa a XII-a dădeau toți obligatoriu Bacalaureat la materia mea (decizia directoarei), deși ar fi trebuit să fie probă la alegere. Așa că m-am trezit pregătind anual 100 de elevi ce intrau cu medii între 2 și 6 la liceu pentru Bacalaureat. Fără manuale, fără hărți, fără videoproiector, fără markere. Am cumpărat totul singură. Inclusiv hărțile didactice, pe care am dat un salariu întreg. Noroc cu bursa de doctorand că am avut cu ce să trăiesc luna respectivă. Mi-am cumpărat imprimantă și am printat fiecărui elev câte 50 de pagini cu materia de examen rezumată și hărți de pe care să poată învăța. Nu le-am cerut un leu și școala nu mi-a decontat nimic”, a mai adăugat profesoara, potrivit Libertatea.
În principiu, problema cea mai mare din sistemul educațional din România nu ar fi doar problema salarizării, ci este forma de respectul acordat cadrelor didactice. Profesorii sunt obligați să plătească pentru materiale didactice din buzunarul lor, pentru că nu se acordă destul din PIB către educație, sunt obligați să presteze ore suplimentare neplătite, și se confruntă cu situații dificile, nu numai legate de persoanele din afară, ci și de alte cadre didactice din unitățile școlare în care activează.
