Infofinanciar > Lumea la zi > Nivel record de scădere al șomajului în zona euro! Ratele dobânzilor vor crește
Lumea la zi

Nivel record de scădere al șomajului în zona euro! Ratele dobânzilor vor crește

Nivel record de scădere al șomajului în zona euro! Ratele dobânzilor vor crește
sursa foto: antena3.ro

Șomajul din zona euro a scăzut la un nivel minim record în noiembrie, ceea ce a sporit presiunile asupra Băncii Centrale Europene pentru a continua să majoreze rata dobânzii de politică monetară. 

În noiembrie 2022, în zona euro erau 10,8 milioane de șomeri, cu 2.000 mai puțini decât în luna precedentă și cel mai scăzut nivel de la începutul înregistrărilor, în 1998, potrivit statisticilor Eurostat publicate luni. Rata șomajului a rămas neschimbată față de octombrie, la 6,5%, cel mai scăzut nivel de la începutul înregistrărilor în 1995. 

Piața forței de muncă din zona euro dă dovadă de rezistență în fața încetinirii economice care se așteaptă să rezulte din prețurile ridicate ale energiei. Majoritatea economiștilor se așteaptă ca zona euro să fi intrat într-o scurtă recesiune la sfârșitul anului trecut. 

Banca Centrală Europeană va fi nevoită să majoreze rata dobânzii 

Piața forței de muncă tensionată susține opinia conform căreia Banca Centrală Europeană va fi nevoită să continue să majoreze ratele dobânzilor în lupta cu inflația ridicată. Restrângerea pieței forței de muncă ar putea împinge inflația în sus prin creșterea presiunilor salariale. 

Piețele estimează o creștere a ratelor dobânzilor cu un procent de 50% de bază la reuniunea Băncii Centrale Europene care va avea loc în data de 2 februarie. Această majorare s-ar adăuga la cele 2,5 puncte procentuale de creștere impuse deja din luna iunie a anului trecut. Creșterile ratelor, care de altfel au fost negative înainte de începerea majorărilor, au dus rata de referință a depozitelor la un procent de doar 2% în decembrie. 

Între octombrie și noiembrie, rata șomajului a scăzut în Italia, Franța și Spania cu 0,1 puncte procentuale, ajungând la 7,8%, 7% și, respectiv, 12,4%. În Germania, aceasta a rămas la o rată scăzută de 3%, conform Financial Times. 

Șomaj, Sursă: Eurostat

Șomaj, Sursă: Eurostat

Șomajul în rândul tinerilor a crescut 

În noiembrie 2022, 2,880 milioane de tineri (sub 25 de ani) erau șomeri în UE, dintre care 2,353 milioane în zona euro. În noiembrie 2022, rata șomajului în rândul tinerilor era de 15,1 % în UE și în zona euro, ambele în creștere față de 15,0 % în luna precedentă. Comparativ cu noiembrie 2021, șomajul în rândul tinerilor a crescut cu 180 000 în UE și cu 157 000 în zona euro. 

De asemenea, șomajul este mai accentuat în rândul femeilor: rata șomajului în rândul acestora a fost de 6,4 % în UE, stabilă în comparație cu octombrie 2022. Rata șomajului în rândul bărbaților a fost de 5,7 % în noiembrie 2022, stabilă, de asemenea, comparativ cu luna precedentă. În zona euro, rata șomajului în rândul femeilor a fost de 7,0 %, iar rata șomajului în rândul bărbaților a fost de 6,1 %, ambele stabile comparativ cu luna precedentă, informează Eurostat. 

Rata șomajului în rândul refugiaților ucraineni 

După izbucnirea agresiunii rusești în Ucraina în februarie 2022, persoanele care au fugit din calea războiului au primit protecție temporară în UE în cadrul sistemului de protecție temporară al Uniunii. Printre drepturile beneficiarilor acestui sistem se numără accesul la un loc de muncă, sub rezerva normelor aplicabile profesiei respective și a politicilor naționale privind piața muncii și a condițiilor generale de angajare. 

Eurostat a invitat statele membre ale UE și țările AELS să furnizeze date privind persoanele care fug de războiul din Ucraina în ceea ce privește situația acestora pe piața muncii. În special, au fost colectate date lunare cu privire la acei refugiați care sunt înregistrați ca șomeri în serviciile publice naționale de ocupare a forței de muncă. 

– În noiembrie 2022, 257 000 de refugiați din Ucraina beneficiari ai sistemului de protecție temporară al UE erau înregistrați ca șomeri în cele 20 de țări care au furnizat astfel de date către Eurostat. 

– În octombrie 2022, 280 000 de refugiați erau înregistrați ca șomeri în cele 21 de țări care au furnizat date. 

– În septembrie 2022, 287 000 de refugiați au fost înregistrați ca șomeri, după cum s-a observat în 23 de țări care au furnizat date. 

– Cele mai multe țări au furnizat nu doar cifrele totale, ci și informații privind vârsta și sexul. Dintre refugiații șomeri înregistrați din Ucraina în noiembrie 2022 pentru care erau disponibile informații privind vârsta și sexul, 166 000 erau femei cu vârsta de 25 de ani și peste, în timp ce 64 000 erau bărbați cu vârsta de 25 de ani și peste (a se vedea figura 5). În plus, 26 000 de bărbați și femei cu vârsta sub 25 de ani erau înregistrați ca șomeri în octombrie 2022.