Securitatea este un lucru extrem de important, mai ales când vine de vorba de siguranța la nivelul unei construcții importante a statului. Clădiri semnificative la nivel național, precum Palatul Parlamentului au anumite lipsuri din acest punct de vedere. Oficialii nu au avut în vedere până acum consolidarea protecției atât la nivelul oficialilor, cât și a lucrurilor importante care își au locul în Parlament. Așadar, Guvernul a luat decizia de a crește gradul de securitate la nivelul Palatului Parlamentului, pentru a nu avea îngrijorări legate de eventuale pericole.
Aceste modificări au fost implementate în contextul actualelor probleme, ce au fost cauzate de protestele AUR de lunile trecute. Astfel, Palatul Parlamentului va deveni o fortăreață, pentru ca oficialii să fie sigur că nicio persoană neautorizată nu va putea pătrunde în clădire.
Noi achiziții pentru consolidarea securității
La acest moment, Guvernul are în plan realizarea unor noi achiziții ce au scopul de a crește securitatea la nivelul Palatului Parlamentului. Aceste investiții vor fi aplicate pentru cumpărarea unor diverse camere de supraveghere și sisteme de securitate. Această nouă strategie ce va fi aplicată de Guvern are ca principal scop protejarea acestei clădiri importante. În acest fel, prin noile investiții, Palatul Parlamentului se va transforma într-o fortăreață. Aceste decizii au fost luate în urma manifestărilor puse în scenă de partidul AUR din ultimele luni.
Reprezentanții Guvernului au dat deja acceptul pentru achiziționarea și montarea unor noi sisteme de acces. Acum, prin intermediul unor noi investiții, aceștia doresc să cumpere camere de supraveghere. Numărul acestora nu este încă exact, dar putem vorbi de sute de astfel de dispozitive. De asemenea, pentru sporirea securității, Guvernul are în vedere cumpărarea și a unor senzori de mișcare. Dar, aceste măsuri de întărire a securității au la bază și evenimente care s-au desfășurat în trecut. Este vorba de cazul unui cetățean irlandez, care se afla sub influența băuturilor alcoolice și care a reușit să intre în Parlamentul României. Acesta a ajuns foarte aproape de camera armelor a celor de la SPP.
Din aceste motive, Guvernul a luat decizia de a face mai multe achiziții pentru a crește securitatea clădirii. În cadrul acestor noi achiziții, se află pe listă și șase porți antitero, care se ridică la o valoare de 3 milioane de lei. În eventuale situații de urgență maximă sau în cazul unui eventual atac, oficialii care se află în Palatul Parlamentului vor putea beneficia de mai multă siguranță. Astfel, clădirea va fi mai bine controlată din punct de vedere al securității, fiind de asemenea luat în calcul achiziționarea unui sistem software de securitate în valoare de 462.000 lei. De acest tip de sistem beneficiază și conducerea Parlamentului României.
Guvernul a început licitațiile
Pe lângă toate aceste achiziții, au fost publicate și licitații pentru camere de supraveghere și detectoare portabile cu raze X. În prezent, există câteva camere de supraveghere în Parlamentul României, dar pe măsură ce noua sesiune legislativă începe la 1 septembrie și toți parlamentarii se prezintă la lucru, toate aceste pregătiri și măsuri de securitate consolidate ar trebui să fie puse în aplicare, urmând să fie adăugate mai multe camere în această toamnă, conform Antena 3 .