Infofinanciar > Info > Noi amenințări cu greve în România. După profesori și angajații TAROM vor salarii mai mari cu 35%
Info

Noi amenințări cu greve în România. După profesori și angajații TAROM vor salarii mai mari cu 35%

Noi amenințări cu greve în România. După profesori și angajații TAROM vor salarii mai mari cu 35%
sursa foto LinkedIn

Situația actuală a țării este extrem de tensionată în continuare. Deși greva din Educație a ajuns la un final, sunt multe alte categorii profesionale care amenință cu protestele, din dorința de a obține creșteri salariale. Toate aceste probleme legate de remunerația oamenilor are la nivel de cauză faptul că prețurile au crescut semnificativ având la bază fenomenul inflației, iar costul de trai s-a majorat semnificativ. Astfel, salariile extrem de mici ale oamenilor nu sunt suficiente pentru a face față cheltuielilor lunare.

Astfel, un alt sector profesional amenință cu începerea unei greve la nivel general, în scopul de a-și face vocea auzită și de a pune accent pe importanța majorării salariale. Este vorba de angajații TAROM, care au anunțat că în această vară vor intra în grevă, dacă salariile acestora nu vor fi mărite până atunci.

Greva angajaților TAROM

O nouă categorie profesională face amenințări legate de începerea unor proteste la nivel general. Problema salarială este din nou pusă în discuție. Oamenii nu se mai descurcă cu cheltuielile aferente traiului, având în vedere salariile destul de mici pe care trebuie să le gestioneze. Conform liderului Sindicatului Unit, Narcis Pascu, angajații TAROM ar urma să să pună în practică toate activitățile necesare pentru începerea unor proteste, ce se vor manifesta prin grevă generală. Astfel, din cauza salariilor foarte mici, angajații acestui sector nu exclud posibilitatea ca în această vară să înceapă greva.

Conform liderului sindicatului, salariile oamenilor care profesează în acest domeniu și fac parte din compania TAROM, se confruntă cu salariul minim pe economie. „La momentul actual, compania TAROM are 1.211 de angajaţi, ceea ce este la un nivel foarte, foarte jos, iar aceşti 1.211 de angajaţi sunt foarte slab plătiţi în continuare, aşa cum susţineam şi anul trecut în demersurile sindicatului TAROM. Pot să vă spun şi să vă declar cu mâna pe inimă că TAROM are în continuare 220 de salariaţi plătiţi cu salariul minim. Culmea, însoţitorii de bord din compania TAROM sunt plătiţi cu 3.000 de lei salariul minim.” a declarat liderul Sindicatului Unit TAROM, Narcis Pascu.

Angajații din domeniul aviației cer salarii decente. Conform sindicatului, aceștia doresc o mărire salarială care se ridică la un procent de 35%. S-a semnalat faptul că mulți angajați TAROM au ales să plece tocmai din cauza salariilor extrem de mici. „Tocmai de aceea, sindicatul unit TAROM a făcut demersuri încă de anul trecut pentru a majora bugetul de salarii cu 35% pentru a asigura o decenţă în plata salarială a angajaţilor TAROM. Vreau să vă spun că ne-am disponibilizat singuri. În 2021, când compania TAROM a depus acest plan de restructurare, aveam 1.897 de salariaţi, iar acum avem 1211. Marea majoritate au plecat voluntar din compania TAROM, fiindcă suntem sub-finanţaţi salarial”, a semnalat Narcis Pascu.

Planul de restructurare al TAROM

Conform reprezentantului sindical, mulți angajați pleacă din cadrul companiei pentru a lucra în alte întreprinderi străine, ce oferă salarii extrem de mari și multe alte beneficii pentru angajați. Spre exemplu, „însoţitorii de bord câştigă 3.500 euro pe lună, mecanicii necalificaţi 4.200 euro pe lună, mecanicii calificaţi 6.800 euro pe lună, iar piloţii de la 8.500 la 15.000 de euro pe lună.” a transmis liderul de sindicat .

La polul opus, compania TAROM are angajați extrem de slab plătiți în comparație cu piața. „Aşa cum este transmis şi în planul de restructurare chiar de către compania TAROM, angajaţii companiei sunt subplătiţi, sunt slab plătiţi. Un mecanic este plătit la ora actuală cu 5.500 lei.” a transmis Narcis Pascu. Acesta a explicat că din acest salariu se mai scad și anumite taxe, plata finală fiind mult mai mică, conform Adevărul .