Infofinanciar > Info > Noi beneficii de la 1 septembrie. Avantajele de care se vor bucura românii care ies la pensie anticipat
Info

Noi beneficii de la 1 septembrie. Avantajele de care se vor bucura românii care ies la pensie anticipat

Noi beneficii de la 1 septembrie. Avantajele de care se vor bucura românii care ies la pensie anticipat
sursa foto arhiva

De la 1 septembrie va intra în vigoare noua lege a pensiilor. Acest act normativ este mult așteptat de seniorii țării, deoarece va aduce în prim plan multe beneficii. Unul dintre ele este procesul de recalculare, care promite venituri mai mari pentru pensionari. De asemenea, vor mai exista alte avantaje pentru o anumită categorie de cetățeni.

Românii care aleg să se pensioneze anticipat vor avea parte de noi beneficii. Conform legii care va intra în vigoare de la 1 septembrie, penalizarea pentru cei care ies la pensie mai devreme va fi redusă.

Noi beneficii de la 1 septembrie

De la 1 septembrie, românii care se vor pensiona anticipat vor beneficia de o reducere a penalităților. Mai exact, procentul va scădea de la 30% la 24%. Modificările fac parte din noua lege a pensiilor. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a oferit noi detalii legate de schimbările care vor apărea în noua legislație. Potrivit oficialului, acestea au rolul de a rezolva și elimina inechitățile din cadrul sistemului. Astfel încât, toți pensionarii să primească un tratament egal.

„Noi, în noua lege, primul lucru pe care l-am făcut este acela de a veni cu o formula care sa ne ducă în zona, pentru muncă și contributivitate egale, să ai un cuantum al pensiei egal, indiferent de legea pensiilor pe care ai ieșit. Beneficiezi de pensie din 1966 până astăzi, pentru ca am avut stagii de cotizare diferite, atât stagii minime, cât si stagii complete, am avut indici de corecție, am avut o legislație diferită în ceea ce privește pensiile”, a afirmat ministrul Muncii.

Negocierile cu Comisia Europeană

Noua lege a pensiilor și planurile oficialilor se confruntau cu un blocaj. Mai exact, este vorba despre plafonul de 9,4% din PIB destinat cheltuielilor cu pensiile, care a fost impus de Comisia Europeană. În urma negocierilor, acest plafon a fost eliminat. Lucru care permite oficialilor să aloce mai multe resurse pentru seniori.

„Acesta a fost și motivul pentru care am avut această bătălie de a fi gata cu legea pensiilor la timp, de a renegocia cu Comisia astfel încât să eliminăm 9,4% din PIB și să putem să creștem pensiile romanilor” a spus Simona Bucura Oprescu.

Pensia anticipată

Potrivit șefului Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, noua lege vine cu schimbări importante. Printre cele mai relevante se regăsesc precizările cu privire la pensionarea anticipată. Mai exact, este vorba de reducerea penalității de la 30% la 24%.

„Pensia anticipată, noi am redefinit-o în noua lege a pensiilor, iar penalitatea este mult mai mică decât actuala penalitate. De la 30%, cât este în acest moment, am scăzut-o la 24%. Am considerat că este favorabil cetățeanului care va ieși de la 1 septembrie”, a spus Daniel Baciu, conform România TV .