Infofinanciar > Info > Noi creșteri salariale pentru români. Cine va beneficia de majorări de la 1 august
Info

Noi creșteri salariale pentru români. Cine va beneficia de majorări de la 1 august

salarii (sursă foto: dreamstime)
sursă foto: alephnews.ro

Mulți salariați se plâng constant de salariile mici de care au parte în fiecare lună. România se află la acest moment în cadrul unei adevărate crize sociale care este în plină desfășurare. Multe categorii profesionale protestează sau amenință cu o grevă generală și vor să-și facă vocea auzită în fața oficialilor. Profesii extrem de importante pentru buna funcționare a statului, precum cei din educație, sănătate sau justiție, doresc salarii mai mare, care să fie în concordanță cu munca depusă.

Astfel, se pare că aceste proteste au dat roade. Anumiți angajați vor avea parte de o majorare salarială de la 1 august. Statul le va oferi acestora și alte beneficii la nivel financiar, pentru a putea avea  o creștere de venit considerabilă.

Majorări salariale de la 1 august

În urma unor lungi negocieri între reprezentanții sindicatelor și oficialii din Guvern, o anumită categorie profesională va avea parte de majorări salariale, ce vor fi aplicate chiar de la data de 1 august. Este vorba despre angajații din Sănătate și asistență socială, care în urma protestelor desfășurate în luna iunie, vor putea primi mai mulți bani la salariu. Aceste noi majorări vor intra în legalitate odată cu publicarea Ordonanței de Urgență ce prevede drepturi și beneficiile obținute de sindicate prin negocierile cu guvernanții. Așadar, reprezentanții Sanitas s-au întâlnit miercuri cu premierul Marcel Ciolacu și vicepremierul Marian Neacşu, cu scopul de a fixa bazele și drepturile obținute pentru angajații din Sănătate, ce urmează a fi introduse în OUG.

În plus, aceste măriri salariale de la 1 august reprezintă o garanție sau o plată parțială pentru angajații din acest sector. Conform negocierilor, va fi prevăzută o mai mare creștere de venit, ce va fi legalizată la momentul apariției noii grile de salarizare. Reprezentanții Sanitas au anunțat că salariații din Sănătate vor fi încadrați la salariul de bază maxim prevăzut de lege. Aceste noi costuri ale creșterilor salariale vor fi susținute prin intermediul Fondului Naţional Unic de Sănătate.

Toate categoriile de angajați, care activează în sistemul de sănătate vor beneficia de creșteri salariale  și chiar de bonuri sau plată pentru orele suplimentare desfășurate, indiferent de gradul profesional. „Începând cu 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă, precum şi personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar care asigură continuitatea asistenţei medicale, beneficiază şi de o indemnizaţie lunară stabilită în cuantum brut”, se menţionează în comunicatul sindicatului.

Mai mulți bani pentru angajații din Sănătate

Asistenții medicali, indiferent de domeniul de activitate vor beneficia de o creștere a salariului cu 500 de lei, indiferent de nivelul studiilor. În această categorie se încadrează și tehnicienii de radiologie și imagistică, dar și moașele sau surorile medicale. De asemenea, au fost luate în considerare orele lungi de muncă pe care cei din sistemul medical le muncesc, indiferent de zilele libere legale sau cele de odihnă. Astfel, medicii care vor lucra în zilele libere, cele de sărbătoare sau de repaus, vor primi un bonus între 100-300 de lei.

În plus, mulți medici efectuează lunar mai multe ore de muncă care nu se încadrează în normele lunar. Prin aceste noi înțelegeri cu Guvernul, orele desfășurate în acest fel vor fi susținute din punct de vedere financiar. Astfel, medicii care efectuează lunar o gardă în afara normei vor primi un plus de 100 de lei. Actele normative care stau la baza acestor decizii vor fi aprobate de Guvern în ședința din această săptămână, conform Click .