Infofinanciar > Info > Noi criterii de acordare a burselor pentru elevi! Ce școlari au fost tăiați de pe „lista premianților”
Info

Noi criterii de acordare a burselor pentru elevi! Ce școlari au fost tăiați de pe „lista premianților”

Noi criterii de acordare a burselor pentru elevi! Ce școlari au fost tăiați de pe „lista premianților”
sursa foto playtech

Au fost publicate în Monitorul Oficial noile reglementări privind bursele de merit și cele sociale care au fost aprobate de Ministrul Educației.

Noile criterii de acordare a burselor au fost publicate luni în Monitorul Oficial. Cele mai controversate dintre ele fiind eliminarea bursei de merit acordată elevilor de clasa a V-a, bursă care până în prezent se acorda pe baza mediei semestrului al II-lea, însă după trecerea anului școlar pe module nu se mai poate face calculul. Aceasta este principala cauză pentru care bursa de merit de acum va fi acordată doar claselor VI-XII, din școlile de stat. 

În aceeași notă, s-a aprobat desființarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural, care făceau naveta pentru studii în altă localitate decât cea de domiciliu. Potrivit surselor Edupedu, reprezentanții Ministerului Educației ar fi invocat lipsa banilor în tăierea liceenilor din mediul rural de pe lista beneficiarilor de burse de ajutor social.

Consiliul Național al Elevilor a acuzat Ministerul Educației că nu a transmis public modificările criteriilor de acordare a burselor și a semnalat că se produce o inechitate pentru elevii care nu mai beneficiază de bursă socială dacă învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu.

De asemenea, s-au schimbat lucruri și la bursele de performanță, acum acestea sunt acordate și elevilor din școlile particulare.

Mediul rural și mediul urban

Avocatul Poporului a comentat printr-un comunicat publicat de Edupedu decizia de eliminare a burselor sociale. Acesta susține că nu este o decizie corectă pentru elevi: „Decizia de a elimina această categorie de burse sociale este pe cât de surprinzătoare pe atât de nedreaptă, având în vedere că ea afectează elevii din mediul rural care sunt nevoiți să meargă în altă localitate la liceu, pentru că nu au în cea de domiciliu o astfel de instituție de învățământ. Mai mult, ea a nu fost anunțată public de Ministerul Educației, astfel cum acesta avea obligația legală potrivit dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată. Avocatul Poporului subliniază că, indiferent de locul în care s-au născut, de situația economică a familiei sau de etnie, toți copiii au dreptul la educație de calitate, iar acestora trebuie să le fie asigurate șanse egale la educație și ulterior la acces pe piața muncii”, potrivit comunicatului.

Valoarea bursei sociale pe care o primeau liceenii care învățau în altă localitate decât cea de domiciliu era de 200 de lei. Reprezentanții Ministerului Educației nu au anunțat modificarea regimului burselor înainte ca acest lucru să se întâmple.