Specialiștii monitorizează în permanență activitatea seismică în regiunea vestică a țării, după ce un cutremur de 5,2 a lovit județul Arad, provocând daune considerabile la mai multe case.
Direcția activității seismice și necesitatea investițiilor în domeniul seismologiei în România au fost discutate într-un interviu exclusiv acordat de directorul Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), Constantin Ionescu, postului Antena 3 CNN.
Activitatea seismică ar putea continua
„Activitatea poate să continue. Nu știm pentru ce perioadă și nu știm care va fi mărimea replicilor, pentru că sunt lucruri pe care nu putem să le controlăm. Chiar dacă avem aparate, acestea înregistrează după ce se produce cutremurul, nu înainte de a se produce cutremurul. Activitatea în zona Gorj continuă cu replici, cutremure mici și cutremure până în magnitudine trei, trei și ceva, care nu se simt, dar probabil în timp activitatea va scădea până când iar o perioadă nu vor mai fi cutremure”, a declarat Constantin Ionescu.
Directorul Institutului Național pentru Fizica Pământului a subliniat în cadrul interviului acordat în exclusivitate pentru Antena 3 CNN că institutul se concentrează pe monitorizarea și investigarea activității seismice în anumite zone cheie ale țării. Cu toate acestea, strategia INFP vizează și acoperirea întregului teritoriu național prin amplasarea de stații seismice în diferite regiuni.
De când am acoperit acest teritoriu cu stații seismice, cu anumite spațieri între stații, s-a constatat acum că ne mai trebuie echipamente să le instalăm în zonele seismice mici, cum ar fi Târgu Jiu, cum ar fi Arad, poate Făgărașul. Acolo am avea nevoie de niște investiții în aparatură, pentru că ce am achiziționat până acum am achiziţionat din proiecte și din alte relații cu partenerii externi”, a transmis directorul INFP, Constantin Ionescu, sâmbătă, 10 iunie, pentru Antena 3 CNN.
Cutremurul de 5,2 din Arad
Un puternic cutremur produs în Arad a provocat distrugeri semnificative în regiunea de vest a țării. Mai multe case au suferit daune considerabile în urma cutremurului cu o intensitate de 7 în epicentru. Potrivit directorului Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), seismul ar putea fi responsabil de destabilizarea altor falii seismice din țară. Impactul cutremurului a fost resimțit în întreaga zonă de vest a României, precum și în Ungaria și Serbia.
„Au fost 13 replici. Cea mai mare replică a avut magnitudinea de 3,2 grade, iar ultima replică a fost azi de dimineață (miercuri – n.r.), având magnitudinea de 2,2 grade. Am primit răspunsuri și informații de la cetățeni, în funcție de răspunsurile pe care le-am primit de la cetățeni vom face o analiză privind pagubele și asocierile cu partea instrumentală pe care o avem și o deținem în acest moment”, a explicat directorul INFP, Constantin Ionescu.