Infofinanciar > Info > Noi dobânzi la depozite! CEC Bank anunță majorări semnificative
Info

Noi dobânzi la depozite! CEC Bank anunță majorări semnificative

Noi dobânzi la depozite! CEC Bank anunță majorări semnificative
sursa profit.ro

Măsura se aplică pentru toate tipurile de depozite și de maturități, fie că sunt aplicate persoanelor fizice sau juridice, ținând cont de noul context de piață, dar și de poziționarea strategică a CEC Bank, destinație preferată pentru economiile românilor, anunță conducerea băncii, potrivit Agerpres.

Această majorare implementată de CEC Bank, va intra în vigoare începând cu data de 1 august 2022. Așadar, dobânzile la depozite persoane fizice şi de 7,70%/an dobânda la lei (online), 7,50% – în cazul depozitelor la ghişeu pentru 12 luni; de 5,70%/an dobânda la lei (online), 5,50% – în cazul depozitelor la ghişeu pentru 3 luni.

Persoane juridice

Dobânzile depozite persoane juridice sunt următoarele: 12 luni: 5,70%/an dobânda la lei (online), 5,50% – în cazul depozitelor la ghişeu; 3 luni: 4,95%/an dobânda la lei (online), 4,75% – în cazul depozitelor la ghişeu. Conform comunicatului, au fost majorate şi dobânzile la depozite în valută persoane fizice şi acum ajung la 1,25%/an (depozite dolari 12 luni), respectiv 0,50%/an (depozite euro 12 luni). 

Dobânda bancară este suma de bani pe care o primești în cazul produselor de economisire sau pe care o plătești în cazul unui contract de credit. Mai exact, dacă decizi să te folosești de anumite produse de economisire (cont de economii, depozit la termen etc.), instituția bancară la care apelezi îți plătește o dobândă în baza unui contract încheiat și în funcție de reglementările legale. În această situație, tu ești cel care împrumută o anumită sumă de bani băncii, astfel că tot tu ești cel care beneficiază de câștigul suplimentar venit din dobândă.

Pe piața financiară, principalele cotații ale segmentului monetar interbancar și-au accelerat creșterea în perioada recentă, sub impactul majorării ratei dobânzii de politică monetară din luna mai și al controlului ferm exercitat de banca centrală asupra lichidității de pe piață, dar și pe fondul așteptărilor privind creșterea ratei dobânzii-cheie, potențate de mesajele BNR și de deciziile băncilor centrale din regiune. La rândul lor, randamentele titlurilor de stat și-au accentuat traiectoria ascendentă, îndeosebi pe scadențele scurte și medii, inclusiv în contextul unui scurt episod de sell-off pe piețele de obligațiuni, antrenat de expectațiile privind normalizarea mai rapidă a conduitei politicii monetare de către Fed și BCE, precum și pe fondul continuării deteriorării sentimentului investitorilor financiari față de unele piețe din regiune. Totodată, rata medie a dobânzii la depozitele noi la termen și-a accelerat considerabil creșterea în aprilie și mai, chiar și pe segmentul populației. În această conjunctură, cursul de schimb leu/euro s-a menținut relativ stabil și pe parcursul lunilor mai și iunie.