În urma deciziei luate sâmbătă de către Rusia de a se retrage din acordul ONU cu privire la exporturile ucrainene prin Marea Neagră, a fost înregistrată o creștere a prețului cerealelor pe piața internațională.
Rusia a renunțat acordul ONU care permitea exporturile de cereale ucrainene din porturile din Marea Neagră, ca răspuns la atacul cu drone împotriva navelor sale din Crimeea, o acțiune care amenință să exacerbeze criza alimentară mondială și să provoace o nouă creștere a prețurilor.
Cotațiile pe piață pentru cereale se află în creștere
Cotaţiile futures la grâu au crescut luni cu peste 5% iar cele la porumb cu peste 2%, în urma deciziei Rusiei de a se retrage din acordul semnat în vară.
În jurul orei 04:55 GMT, cel mai tranzacţionat contract la grâu la bursa Chicago Board of Trade (CBOT) a urcat cu 5,4%, până la 8,73 dolari per bushel, după ce anterior a crescut cu 7,7%, până la 8,93 dolari per bushel, cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămânii.
Recordul absolut în ceea ce priveşte cotaţia grâului a fost atins în luna martie, când un buhsel de grâu s-a tranzacţionat pentru 13,64 dolari. Tot luni, cotaţia la porumb a crescut cu 2,2%, până la 6,96 dolari per bushel, în timp ce cotaţia la soia boabe a crescut cu 0,8%, până la 14,12 dolari per bushel, potrivit Observator.
Măsura de sâmbătă a fost luată la câteva ore după ce Rusia a declarat că Ucraina a efectuat un atac asupra flotei sale din Marea Neagră în largul Sevastopolului, în Crimeea. Ucraina nu a confirmat participarea sa la atacul condus de drone, dar a cerut o „reacție internațională dură” la decizia Rusiei.
Ministerul de Externe al Rusiei a calificat suspendarea acordului privind cerealele drept „pe termen nelimitat”, diminuând perspectiva unor discuții pentru prelungirea acordului dincolo de data inițială de încheiere a acestuia, 19 noiembrie.
Intermediat în iulie de către Națiunile Unite și Turcia, acordul de trecere în siguranță a fost crucial pentru a permite fluxul a milioane de tone de cereale care s-au acumulat în Ucraina de la invazia Rusiei.
Acțiunile Rusiei riscă declanșarea unei crize alimentare
În discursul său obișnuit de seară adresat națiunii, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că aproximativ 170 de nave sunt în prezent blocate, unele dintre ele așteptând mai mult de trei săptămâni. Acest lucru, a spus el, înseamnă că peste 2 milioane de tone de alimente se află pe mare, relatează Bloomberg.
„Aceasta este o blocadă absolut deliberată din partea Rusiei”, a declarat Zelenski. „Aceasta este o intenție absolut transparentă a Rusiei de a readuce amenințarea foametei pe scară largă în Africa și Asia”.
Oficialitățile turce au deschis dialogul cu omologii ruși pentru renegocierea acordului, vital pentru aprovizionarea cu cereale în Europa și nu numai. Reprezentanții NATO au cerut de asemenea reînnoirea urgentă a acordului, pentru evitarea unei posibile crize alimentare.
Ministrul francez al Agriculturii a anunțat totodată o inițiativă pentru a permite Ucrainei să exporte cereale pe rute terestre, prin Polonia sau România, ca alternativă la transportul prin Marea Neagră.