BRICS va avea noi membri. În acest context, oamenii se întreabă dacă acest lucru va însemna un pericol pentru SUA.
Atunci când liderii grupului BRICS al marilor economii emergente (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) se vor întâlni la Johannesburg timp de două zile, factorii de decizie politică externă de la Washington vor asculta, fără îndoială, cu atenție.
Noi membri
Grupul BRICS a contestat, în ultimii ani, unele principii-cheie ale conducerii globale a SUA. Acesta a subminat, pe front diplomatic, strategia Casei Albe în privința Ucrainei prin contracararea utilizării de către Occident a sancțiunilor împotriva Moscovei. De asemenea, a încercat, pe plan economic, să reducă dominația SUA: au slăbit rolul dolarului ca monedă la nivel mondial.
În contextul actual, grupul caută să se extindă. O astfel de mișcare, mai ales dacă BRICS ar accepta Iranul, Cuba sau Venezuela, ar consolida probabil poziționarea antiamericană a grupului.
Așadar, BRICS ar putea să aibă nevoie de un acronim mai lung: 23 de națiuni și teritorii au fost deja identificate ca fiind candidați oficiali pentru a se alătura celor cinci membri actuali.
Obiectivul BRICS
Echipa de cercetare de la Universitatea Tufts a lucrat la un proiect multianual intitulat: „Rising Power Alliances”. Acesta a avut ca scop analizarea evoluției BRICS și relația grupului cu SUA. În cadrul acestui proiect, a fost constatat că portretizarea a BRICS ca fiind un grup dominat de China, care urmărește în principal agende antiamericane nu este una corectă.
Țările BRICS se concentrează în jurul unor interse comune de dezvoltare și pe căutarea unei ordini mondiale multipolare care să nu fie dominată de o singură putere. În acest context, consolidarea BRICS a transformat grupul într-o forță de negociere puternică care se opun acum obiectivelor geopolitice și economice ale Washingtonului.
La începutul cooperări BRICS în 2008, înainte ca Africa de Sud să fie membru în 2010, membrii erau complet conștienți că existența grupului poate provoca tensiuni cu factorii de decizie politică care considerau SUA ca fiind „națiunea indispensabilă” a lumii.
Astfel, după cum a observat fostul ministru de externe al Braziliei Celso Amorim „ar trebui să promovăm o ordine mondială mai democratică prin asigurarea unei participări cât mai depline a țărilor în curs de dezvoltare în cadrul organismelor de luare a deciziilor”. Acesta considera țările BRICS „ca pe o punte de legătură între țările industrializate și cele în curs de dezvoltare pentru o dezvoltare durabilă și o politică economică internațională mai echilibrată”.
America nu va ataca
În urma summitului BRIC din 2009, ministerul chinez de externe a făcut-o foarte clar că cooperarea BRIC nu ar trebui să fie „îndreptată împotriva unei terțe părți”. Secretarul indian de externe, Shivshankar Menon, a confirmat deja că America nu va ataca BRICS și a respins direct eforturile Chinei și Rusiei de a slăbi dominația dolarului.
Noua entitate a completat eforturile deja existente în direcția multipolarității: inclusiv cooperarea China-Rusia și dialogul trilateral India, Brazilia și Africa de Sud, conform sursei adevarul.ro.