Coaliţia de guvernare a ţării pregăteşte un pachet cuprinzător de măsuri fiscale, creşteri de taxe şi impozite. Acestea ar urma să fie aplicate fie de la 1 august 2023, fie de la 1 septembrie 2023 şi au scopul de a acoperi gaura bugetară de câteva zeci de miliarde de lei din economia statului.
Cine va fi cel mai afectat?
Guvernul PSD-PNL pregăteşte o serie de modificări fiscale pentru următoarea perioadă, cu scopul de a rezolva problemele financiare cu care se confruntă ţara noastră. Printre măsurile care s-ar afla în analiza Guvernului se numără o serie de schimbări care ar afecta puternic microîntreprinderile. Se discută în acest sens despre o scădere a pragului cifrei de afaceri până la care o companie se încadrează la categoria de „microînterprindere” de la 500.000 euro, cât este în prezent, la 250.000 euro sau chiar 100.000 euro.
Se discută, de asemenea, şi despre o ajustare fiscală în cazul microîntreprinderilor care au un nivel de profitabilitate de peste 30%. În acest caz, se are în vedere o creştere a impozitului pe cifra de afaceri de la 1% la 2%. Se are în vedere şi o majorare a salariilor minime de la 3.000 de lei la 3.300 de lei în prima etapă şi la 3750 în a doua, iar în construcţii de la 4.000 lei la 4.500 lei.
Sunt sau nu benefice modificările?
Propunerile nu sunt văzute, însă, cu ochi buni de reprezentanţii mediului de afaceri.
„Intră încă vreo 70.000 de firme care aduceau la bugetul de stat aproximativ 400 de milioane de lei și bani pe care noi nu o să îi mai vedem în viitor și considerăm că vor scădea veniturile la bugetul de stat, pentru că acestea erau venituri certe. În momentul în care introduci acea impozitare pe profit, consecințele sunt că se încasează mai puțini bani la bugetul de stat, dovadă ce se întâmplă la companiile mari și e încurajată economia, controalele, abuzul. Vor fi venituri mai mici, se vor putea chiar înjumătăți”, spune Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor (IMM- Întreprinderi Mici şi Mijlocii) din România.
În ceea ce priveşte posibilitatea unei majorări a impozitului pe cifra de afaceri de la 1% la 2%, Florin Jianu arată că măsura nu este justificată cu cifre: „Nu am văzut o analiză de impact, am văzut doar niște zvonuri, niște cifre aruncate, niște numere. Creștere cu numai 5% a companiilor înscrise și o creștere cu aproximativ 20% a companiilor închise. Vom vedea în continuare același trend”.
Majorarea salariilor, privită cu scepticism
În dicuţia cu privire la majorarea salariilor minime de la 3.000 de lei la 3.300 de lei în prima etapă şi la 3.750 în a doua, respectiv în construcţii de la 4.00 la 4.500 lei, Florin Jianu şi-a exprimat scepticismul: „Nu cred că este posibilă o asemenea creștere, înseamnă 10% și cred că 20-30%, dacă ajungem la 3.700, ceea ce este imposibil de realizat. Care e mecanismul? Care este calculul? Nu e posibilă o astfel de mărire. Patru luni de zile să faci modificări? Nu, nu e posibil. Toate modificările trebuie discutate de acum, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2024”.
“Apelul nostru către Guvern este un apel la raţiune. Nu faci modificări în timpul exerciţiului fiscal. Nu s-a mai văzut niciodată să modifici de la 1 septembrie un exerciţiu fiscal deja în desfăşurare, în derulare, pentru că vorbim totuşi de contracte, vorbim de bugete ale companiilor, vorbim de imposibilitatea pentru foarte mulţi întreprinzători să poată să schimbe contractele în care se găsesc în acest moment. În egală măsură, apelul nostru la raţiune vizează şi faptul că nu schimbi şi nu creşti taxele atunci când motoarele economiei încetinesc”, a mai precizat Florin Jianu, conform romaniatv.net