Infofinanciar > Info > Noi oportunități pentru studenți! Google deschide Google Lab la Politehnica!
Info

Noi oportunități pentru studenți! Google deschide Google Lab la Politehnica!

Noi oportunități pentru studenți! Google deschide Google Lab la Politehnica!

Studenții au acces la resursele Google și ale partenerilor pentru a-și dezvolta abilitățile de programare și de dezvoltare a produselor digitale . Google anunță deschiderea Google Lab la Universitatea Politehnica din București, în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare. Google Lab este un hub adresat studenților care vor să-și dezvolte abilitățile de programare și dezvoltare a produselor digitale, precum și celor care vor să devină antreprenori și specialiști în domeniul tehnologiei.  

 

Prin Google Lab, studenții de la Politehnică vor avea acces la cursuri și workshop-uri, școli de vară, programe de internship, dezbateri și invitați din lumea academică și tehnică, concursuri de tip hackathon și granturi. Programul Google Lab pentru următoarele luni cuprinde o serie de școli de vară pe diferite subiecte – precum UI/UX, IoT programming, Deep Learning for Computer Vision sau Android Basics in Kotlin, ateliere de codare, îndrumarea studenților de licență în Inginerie pentru a-și finaliza proiectele de diplomă de licență, o serie de granturi pentru studenții la doctorat și master pentru cercetare în domeniile IoT (Internet of Things) și wearables, precum și întâlniri lunare și cursuri în cadrul Software Engineering Career Program 

Accentul cade pe inteligența artificială

 

Mai mult, inteligența artificială și tehnologiile emergente (cloud, Gwearables) vor fi centrul atenției la Google Lab, prin evenimentele trimestriale Google Tech Talks, acolo unde specialiști Google vor veni în fața studenților, cât și profesioniștilor din industria IT pentru a le vorbi și ghida în realizarea de probe practice. Lista de programe de dezvoltare în IT disponibile în cadrul Google Lab poate fi accesată la următoarea adresă: https://rsvp.withgoogle.com/events/software-engineering/home   

  

„Prin Google Lab ne dorim să aducem mai aproape de tineri cursurile și programele oferite de Google. Vrem să contribuim la dezvoltarea viitorilor specialiști în IT ai României și următoarei generații de antreprenori digitali. Considerăm că este parte din strategia noastră în România, având în București un important hub de tehnologie Google, cu o echipă de peste 350 de specialiști. Dezvoltăm în România produse end-to-end, Google Pixel Watch și Fitbit. Hub-ul de inginerie din București este cel mai mare centru Google pentru wearables din Europa, iar serviciile și funcționalitățile dezvoltate aici se găsesc pe toate dispozitivele wearables marca Google.” a declarat Lavinia Neagoe, Director of Engineering & Bucharest Technology Site Lead Google.  

„Colaborarea cu Google aduce oportunități importante pentru studenții noștri în creșterea capacității lor de programare și dezvoltare a produselor digitale. Dincolo de instrumentele utilizate în industrie, cred că poate la fel de important este accesul pe care Google Lab îl oferă studenților la evenimente de networking și programe de internship. Șansa de a se conecta cu profesioniști din industria tehnologică și de a învăța de la experți de top în domeniu este un avantaj extraordinar pentru tinerii ingineri. Parteneriatul nostru cu Google este un exemplu edificator pentru modul în care industria poate sprijini formarea viitorilor specialiști. Prin astfel de parteneriate, ne propunem să deschidem noi orizonturi pentru studenții noștri și să îi pregătim pentru provocările tehnologice ale viitorului. Mulțumim echipei Google Romania pentru viziunea de a forma generațiile viitoare de ingineri.” a adăugat Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București. 

Oportunități de dezvoltare și angajare pentru studenții dornici

Google Lab face parte din programul Atelierul Digital, din cadrul proiectului amplu Grow with Google România, prin care compania oferă acces la educație și resurse pentru oameni, comunități și afaceri locale, pentru a-i ajuta să crească sustenabil. Lansat în 2016, Google  Atelierul Digital a dezvoltat parteneriate cu 15 universități din cele importante centre universitare din România, în cadrul cărora a deschis inclusiv huburi pentru dezvoltarea abilităților digitale. În prezent, există 3 astfel de huburi în București (cel mai nou de aici este Google Lab din cadrul Universității Politehnica), și alte 6 in Timișoara, Cluj, Iași și Constanța.  

 

„Astfel de huburi și alte acțiuni și resurse pe care le oferim în cadrul programului Atelierul Digital au ca scop dezvoltarea de competențe digitale pentru a ajuta România să fie pregătită pentru viitor, un viitor ce va fi dominat de tehnologii precum AI și Cloud. Programele Atelierului Digital cuprind peste 30 de cursuri online și offline despre marketing, programare,, inteligență artificială, siguranță online și dezvoltarea carierei. Până acum, peste 500.000 de persoane și-au dezvoltat cariera sau afacerea cu ajutorul cursurilor Google Atelierul Digital sau au participat la cursurile de siguranță online.”, a declarat Elisabeta Moraru, Country Director Google Romania.  

Inteligența artificială este un subiect major în programele Google pe zona educației. „AI for everyone” este o inițiativă a Google România sub umbrela „Atelierului Digital”, lansată în această primăvară, ce cuprinde cursuri pentru studenți despre importanța AI-ului, principiile etice ale dezvoltării AI-ului, precum și oportunitățile de carieră pe care le oferă. Din martie și până în prezent au fost organizate astfel de cursuri în patru universități partenere din București, Timișoara și Constanța, la care au participat peste 500 de studenți. Cursurile „AI for everyone” vor continua în noul an universitar și vor fi extinse către celelalte universități partenere ale Google în România.