Potrivit secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la summitul NATO de luna aceasta de la Vilnius, capitala Lituaniei, ar urma să fie aprobată „o nouă generație de planuri de apărare în NATO”, denumite de către oficiali „planuri regionale de apărare”.
Prin acestea, țările membre NATO ar urma să pună la dispoziția comandanților Organizației Tratatului Atlanticului de Nord un număr de peste 300.000 de militari „ gata să intervină, echipaţi, pregătiţi”.
În plus, secretarul general al NATO a mai precizat și că aceste planuri ar urma să fie „sunt împărţite în trei zone geografice: o zonă nordică, o zonă centrală şi o zonă sudică, din care fac parte Marea Neagră şi Marea Mediterană”, potrivit unui comunicat oficial publicat recent.
Se modifică modul de pregătire armată
„Este o veste foarte bună pentru România, reconfirmă valenţa multiregională şi rolul pivot al ţării noastre la confluenţa unor zone de mare importanţă strategică pentru NATO şi pentru Uniunea Europeană. Este o schimbare profundă a modului în care ne pregătim pentru eventuale situaţii neplăcute. Vorbim de mult mai multe trupe ale ţărilor NATO arondate către comandanţii militari NATO în caz de criză, conflict sau, Doamne fereşte, ceva mai sever”, a explicat Mircea Geoană.
De asemenea, Geoană a mai explicat și că, potrivit noilor planuri realizate la nivel regional, „ţările NATO vor pune la dispoziţia comandanţilor Alianţei undeva spre 300.000 de militari gata să intervină, echipaţi, pregătiţi”.
„În cazul unei ameninţări profunde, numărul poate creşte la 500.000 de militari, o decizie fără precedent în istoria NATO. Posibilitatea ca Ucraina să adere la NATO va fi un alt subiect fierbinte de pe agenda întâlnirii din capitala Lituaniei. Germania se opune cu argumentul că mișcarea ar duce la un conflict deschis al Alianţei cu Rusia. În primă fază, Kievul va fi adus mai aproape printr-un consiliu, cea mai înaltă formă de parteneriat”, a mai precizat Geoană.
Summitul reprezintă cea mai importantă întâlnire a membrilor NATO
Summitul Alianței de la Vilnius va fi organizat în datele de 11 și 12 iulie. În cadrul întâlnirii, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, , alături de Secretarul General Jens Stoltenberg se vor întâlni și vor discuta referitor la posibilele probleme viitoare alături de președintele Statelor Unite, Joe Biden.
În plus, vor fi prezenți și președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, premierul australian Anthony Albanese și cel neo-zeelandez Chris Hipkinsm, precum și șeful Executivului japonez Fumio Kishida. Prezența acestora a fost confirmată în cadrul unui comunicat de presă, făcut public la începutul lunii iulie.
Potrivit informațiilor transmise de către secretarul general adjunct al NATO, acesta va prezida reuniunea miniștrilor de externe din republica Moldova, Bosnia-Herțegovina și Georgia, precum și ceremonia de semnare la care vor participa țările baltice, potrivit Digi24.
În cadrul ceremoniei, se va semna un protocol de asociere în domeniul apărării antirachete comune. În plus, Geoană va mai participa și alături de premierul canadian Justin Trudeau la ceremonia de semnare a unui nou memorandum care este menit să sprijine înființarea unui centru de excelență în domeniul securității climatice.