Infofinanciar > Info > Noi proteste în România! Sindicaliștii sunt nemulțumiți
Info

Noi proteste în România! Sindicaliștii sunt nemulțumiți

Minsterul Finanțelor
Sursa foto: arhiva companiei

Conform unor anunțuri făcute de mai multe federații sindicale, care sunt afiliate Blocului Național Sindical, joi, 21 septembrie 2023, vor organiza un protest în fața Ministerului Finanțelor. Aceștia declară că sunt nemulțumiți de noile măsuri fiscale pe care oficialii din Guvern doresc să le adopte.

„Federaţia PUBLISIND afiliată la Blocul Naţional Sindical declanşează acţiuni de protest contra măsurilor de austeritate care includ tăieri de salarii şi de posturi, disponibilizări, creşterea taxelor, suspendarea unor drepturi, radieri de funcţii, distrugerea deliberată, inexplicabilă a instituţiilor statului şi chiar vulnerabilizarea structurilor de forţă ale României în plin război la graniţe. Prima acţiune organizată de PUBLISIND – Miting la Ministerul Finanţelor joi, 21.09.2023, începând cu ora 11,00. Estimăm minim 1.500 de participanţi la acţiune. Care vor protesta contra măsurilor de austeritate abuzive ce vor intra în vigoare pe baza unui proces nedemocratic, lipsit de transparenţă şi care demonstrează evitarea dialogului şi a partenerilor sociali, denumit angajarea răspunderii Guvernului”, este mesajul transmis de către membrii sindicatelor, prin intermediul unui comunicat de presă.

Măsurile de austeritate

Totodată, conform acestora, alături de sindicaliștii din PUBLISIND se vor mai alătura la protest joi și alți membrii ai sindicatelor care fac parte din Blocul Național Sindical. Alăturarea acestora se face „având în vedere faptul că măsurile de austeritate afectează un spectru larg de domenii şi categorii de salariaţi, nu numai din sistemul public”.

„Pentru anul 2023 legea-cadru privind salarizarea prevede calculul salariilor prin multiplicarea coeficienţilor de ierarhizare cu salariul minim însă guvernele de coaliţie din ultimii ani au blocat sistematic legea pentru ca în 2023 să îşi angajeze răspunderea pe tăieri şi nu pe respectarea şi aplicarea legii”, au mai transmis aceștia.

Efectele măsurilor de austeritate

De asemenea, sindicaliștii au întocmit o listă cu efectele pe care le vor avea adoptarea măsurilor de austeritate.

Printre acestea se regăsește faptul că se vor elimina o parte dintre funcțiile și posturile din instituțiile publice. Aceștia susțin că aici există deja o lipsă acută de personal. Pe lângă eliminarea posturilor, un alt efect ar fi dizponibilizarea din instituţiile publice dezintegrate prin comasare sau desființare.

De asemenea, angajaților li se vor tăia din sporurile pe care le primeau pentru orele suplimentare muncite. Totodată și pentru orele pe care le efectuau în zile de repaus sau de sărbători legale.

De asemenea, unii angajați nu vor mai beneficia de voucherele de vacanță. Guvernanții doresc să introducă o limită salarială până la care angajații pot primi tichetele de vacanță. Mai exact, cei cu salarii peste 8.000 de lei nu vor mai beneficia de aceste sume.

Un alt efect ar fi tăierea de cuantumuri la indemnizaţii de hrană/norme de hrană/tichete de masă. Nu în ultimul rând, un efect este că plata drepturilor salariale care au fost obținute prin hotărâri judecătorești va fi amânată, informează economedia.ro