Infofinanciar > Info > Noi reguli în acest an școlar. Vor beneficia elevii de transport public gratuit?
Info

Noi reguli în acest an școlar. Vor beneficia elevii de transport public gratuit?

Noi reguli în acest an școlar. Vor beneficia elevii de transport public gratuit?
sursa foto dreamstime

Elevii au multe beneficii de la stat. Aceștia au parte în fiecare an de burse de la stat, în funcție de notele obținute și de alte gratuități. Transportul este un lucru important de care fiecare elev are nevoie. Aceștia trebuie să se deplaseze în fiecare zi la școală pentru a se prezenta la cursuri.

De asemenea, acest transport poate necesita anumite costuri. Părinții au mult de cheltuit pentru a putea susține eforturi școlare ale copiilor. De la haine, la rechizite și manuale, acestea reprezintă cheltuieli destul de mari.

Transportul gratuit pentru elevi

Statul a luat în considerare faptul că cei mici trebuie să se deplaseze în fiecare zi la școală. Pentru a putea realiza acest lucru, elevii folosesc transportul în comun. Costul abonamentului de metrou sau de autobuz poate fi destul de mare. Mai ales că elevii au nevoie de acces la transport pe tot parcursul anului.

O hotărâre de Guvern se află în discuție publică la acest moment. Inițiativa Ministerului Educației prevede gratuitatea transportului pentru elevi. Așadar, cei care au nevoie de abonament îl pot achiziționa gratis. Acest lucru se va realiza în baza carnetului de elev. Această gratuitate se va aplica elevilor care locuiesc în București sau în județul Ilfov. Așadar, există noi reguli de acordare a transportului gratuit pentru elevi. Acestea sunt prevăzute în Legea Educației învățământului preuniversitar. Noua lege va intra în vigoare de pe 2 septembrie.

Hotărâre de Guvern privind gratuitatea transportului

„Eliberarea abonamentului lunar gratuit pentru elevi prin casieriile din stațiile de metrou se face în baza carnetului de elev.” se arată în cadrul proiectului de HG. Carnetul de elev trebuie să fie vizat pentru anul școlar în curs. Acesta „va avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului sau a adeverinței emisă de unitatea de învățământ.” se arată în HG.

De asemenea, carnetul poate avea înscris pe prima pagină codul numeric al cardului național de elev. Acest card nu a fost emis încă. De asemenea, carnetul poate fi validat prin însemnarea docului numeric personal din C.I. Pentru elevii sub 14 ani se acceptă și certificatul de naștere, prevede proiectul de HG.

Asigurarea dreptului la educație

Noua lege a Educației susține faptul că elevii vor avea dreptul la gratuitate de transport, indiferent de tipul acestuia. „Toți elevii beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan și județean.” se arată în HG. Pentru a asigura dreptul la educație, elevii au gratuitate la transportul rutier, naval, feroviar. De asemenea, aceștia au gratuitate și la metrou pe tot parcursul anului școlar.

Așadar, la nivelul transportului în comun, fiecare elev va putea circula cu mijloacele publice din cadrul localității de reședință. Pentru cei care fac naveta și studiază în altă localitate decât în cea în care locuiesc, este altă situație. Aceștia primesc o bursă de transport. Statul le oferă o sumă de bani lunar pentru a deconta costurile transportului.

„Abonamentele lunare gratuite pentru elevi se vor elibera prin casieriile din stațiile de metrou, pe suport card contactless reîncărcabil.„ arată documentul. Așadar, vor putea primi abonamentul după ce le este confirmat statutul de elev, conform Edupedu .