Infofinanciar > Info > Noi reguli privind taxele de drum. Rovinieta, mai scumpă ca niciodată
Info

Noi reguli privind taxele de drum. Rovinieta, mai scumpă ca niciodată

Masini Sursa foto B1TV
Sursa foto B1TV

Șoferii care doresc să circule pe drumurile din țară au de plătit o sume de bani destul de mare. Conducătorii auto trebuie să suporte costul benzinei sau motorinei, care la acest moment a atins scoruri record și greu de gestionat din punct de vedere financiar. Pe lângă aceste costuri de întreținere a mașini se adaugă și taxele de drum, pe care șoferii trebuie să le achite dacă doresc să parcurgă un drum în afara localității.

Astfel, aceste costuri s-ar putea să sufere anumite schimbări. Șoferii vor avea de plătit mai mult pentru achiziționarea unei roviniete. Această regulă se va aplica mașinilor mai vechi, pentru care rovinieta va fi mai scumpă. Aceste noi reguli privind taxele de drum sunt prezente în cadrul unui nou act normativ, ce ar trebui să intre în vigoare din anul 2026.

Se scumpește rovinieta

Se propune o nouă lege ce are în vedere reglementarea modului de taxare a celor care folosesc drumurile publice. Această nouă implementare este o propunere a Ministerului Transporturilor, ce are în vedere mărirea scumpirea rovinietei pentru anumite autoturisme ce nu se încadrează în regulile cu privire la diminuarea impactului mașinilor la nivelul mediului. Așadar, vechea sumă a taxei de drum se va aplica doar în cazul vehiculelor mai ușoare de 3,5 tone. Șoferii vor avea de plătit mai mult pentru rovinietă, fiind luate în considerare anumite caracteristici ale mașinii.

Categoria autoturismului, clasa de poluare și durata de folosința a drumurilor publice, vor fi luate în considerare în momentul stabilirii prețului pe care românii îl au de plătit pentru rovinietă. Noul act normativ, aflat în dezbatere până pe data de 23 mai, prevede introducerea unui nou concept pentru camioane. Astfel, va fi introdus sistemul TollRo, care permite autorităților să taxeze șoferii să realizeze o înmulțire a numărului de kilometrii parcurși cu valoarea unitară a TollRo. Această valoare la nivel general va fi ulterior stabilită. Această lege va face o distincție clară între mașinile mici și camioanele ce circulă pe drumurile publice, la nivelul sistemului de taxare.

O altă prevedere a acestei legi este faptul că se va schimba perioada pentru care va putea fi achiziționată o rovinietă. Astfel, șoferii vor putea achiziționa rovinieta pentru o perioadă de 10 zile, 30 de zile, 60 de zile sau 12 luni. Valoarea pe care conducătorii auto o vor avea de plătit pentru aceste perioade va fi stabilită prin intermediul unui ordin al ministrului Transporturilor. În acest moment, românii pot cumpăra rovinieta pentru o perioadă de o zi, 7 zile, 30 de zile, 90 de zile sau un an, indiferent de tipul vehiculului sau specificațiile tehnice.

Șoferii vor plăti gradul de poluare

Prin această nouă lege vehiculele vor plăti pentru gradul de poluare pe care îl produc prin intermediul acestor drumuri realizate pe șoșelele publice. Principiul care constă în respectarea ideii conform căreia cel care poluează plătește, este parte din obligațiunile asumate de România prin PNRR. Această stipulare este prezentă la capitolul „transport sustenabil”, conform spuselor inițiatorului legii. Așadar, pe lângă categoria vehiculului, o prevedere existentă, se va adăuga criteriul de diferențiere în funcție de gradul de emisii poluante, dar și durata drumului parcurs. În consecință, prețul exact al rovinietei va fi în concordanță cu nivelul de poluare al mașinii, conform Avocatnet.ro .