Infofinanciar > Info > Noi subvenții în valoare de peste 500 de milioane de lei! Cum se alocă banii și cine sunt beneficiarii
Info

Noi subvenții în valoare de peste 500 de milioane de lei! Cum se alocă banii și cine sunt beneficiarii

bani; Sursă foto: newsflash.ro
Sursa foto: newsflash.ro

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că, începând de anul acesta și până în 2027, va aloca un buget de 561,5 de milioane de lei pentru subvenţionarea de servicii în sectorul creşterii animalelor.

Noua schemă de ajutor de stat anunțată de MADR urmărește subvenționarea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi celor pentru testele necesare determinării calităţii genetice și a randamentului genetic al şeptelului.

„Ajutoarele de stat sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv, întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole”, se arată în proiectul postat pe site-ul MADR.

Conform sursei citate, intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor menţionate este de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice. În cazul costurilor aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, procentul este de şi de până la 70%.

Valorile ajutoarelor pe cap de animal/an

Valoarea maximă a ajutorului de stat, acordat de MADR pe cap de animal/an, pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice, este de:

– 60 lei pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine,

– 35 lei pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine

– 100 lei pentru porcine.

Valoarea maximă a ajutorului de stat acordat de MADR pe cap de animal/an pentru testele efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului este de:

– 140 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de lapte,

– 60 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de carne, pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline,

– 35 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de lapte,

– 35 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de carne,

– 30 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de lână, pentru rasele cu lână fină,

– 36 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de pielicele, pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine.

Cum se alocă banii

Conform documentului MADR, din cei 561.571.180 lei, 173.901.190 lei se alocă pentru subvențiile pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, iar 387.669.990 lei pentru speciile ovine şi caprine.

„Suma alocată ajutorului de stat pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023 este de maximum 39.000.000 lei credite de angajament, din care 16.926.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine şi 22.074.000 lei pentru speciile ovine şi caprine, respectiv 24.000.000 lei credite bugetare, din care 10.416.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine şi 13.584.000 lei pentru speciile ovine şi caprine. Aceste sume se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2023”, se precizează în documentul citat de Agerpres.