Noile legi ale educației impun noi interdicții celor mai mulți elevi. Astfel, utilizarea telefoanelor mobile și fumatul sunt interzise la școală. Alte activități, precum consumul de alcool, substanțe stupefiante, precum și participarea la pariuri sau alte jocuri de noroc, sunt la rândul lor interzise, conform unor amendamente aduse de PSD, PNL, UDMR și Ministerul Educației, condus de Ligia Deca.
În afara interdicțiilor propuse, elevii se obligă să aibă întotdeauna o ținută decentă și adecvată în incinta școlii. De asemenea, ei sunt obligați să raporteze orice acțiune ilegală sau primejdioasă la care sunt martori. Violența fizică de orice fel este sancționată. Totuși, sancțiunile nu prevăd decât în cazuri foarte restrânse exmatricularea.
O noutate adusă de aceste legi ale educației este accentul pus asupra învățământului de tip a doua șansă, în special pentru elevele însărcinate și elevii părinți. Dat fiind că România este pe primul loc în UE în ceea ce privește mamele minore, această măsură are rolul de a înlesni integrarea socială a tinerelor care au copii atunci când încă se află pe băncile școlii.
Ce prevăd noile legi ale educației
Conform unor informații preluate de pe EduPedu, există un pachet de legi care vizează elevele gravide și elevii care devin părinți. Măsurile luate pentru integrarea lor includ:
„2. Elevele gravide și elevii părinți vor beneficia de un program de studiu adaptat nevoilor lor, care să le permită să-și continue studiile, inclusiv prin oferirea, acolo unde este posibil, de posibilități de învățare online.
3. În vederea protejării dreptului la educație a elevelor gravide și a elevilor părinți, Ministerul Educației elaborează, în termen de 12 luni de la adoptarea legii, o metodologie specifică privind școlarizarea elevelor gravide și a elevilor părinți, aprobată prin ordin al ministrului educației.
4. Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, autoritățile publice locale, cultele recunoscute de lege și organizațiile neguvernamentale promovează programe de prevenire a sarcinilor nedorite și a maternității timpurii în rândul elevilor. Programele vor fi adaptate vârstei și nivelului de dezvoltare al elevilor.
5. Elevele gravide și elevii-părinți beneficiază cu prioritate de următoarele facilități care vizează combatere a abandonului școlar, în conformitate cu metodologia prevăzută la alineatul trei:
a) motivarea unui număr limitat de absențe,
b) transferul în cadrul unor grupe speciale cu program flexibil,
c) asistență medicală specifică în cabinetele de medicină școlară și în cabinete specializate,
d) activități de învățare remedială,
e) activități în cadrul Programului școala după școală și a Programului educațional A doua șansă. Metodologia de organizare a programului educațional prevăzută la articolul 20 alineatul doi va cuprinde, în mod obligatoriu, măsuri specifice care să faciliteze accesul la acesta.
f) consiliere școlară, inclusiv cu sprijinul unui mediator școlar și psihologică. Consiliere administrativă cu privire la drepturile educaționale, inclusiv cu sprijinul unui mediator școlar. h) prioritate la înscrierea copilului în cadrul unităților de învățământ preuniversitar de nivel ante-preșcolar din apropierea unității de învățământ la care este înscris elevul părinte,
i) prioritate la accesarea serviciilor complementare de educație timpurie,
j) prin excepție de la articolul 33 alineatul 9, prioritate la transfer în cadrul unei unități de învățământ care are în structură nivelul antepreșcolar pentru înscrierea copilului,
k) posibilitatea de a amâna examenele în cazul în care acestea coincid cu perioada de naștere sau cu perioada de îngrijire a copilului”, se arată în extrasul preluat de EduPedu și de HotNews.
Când vor intra în vigoare noile legi ale educației
Noile măsuri legislative, menite să ofere mai multe forme de învățământ „a doua șansă”, precum și să creeze un mediu școlar mai riguros, în care orice formă de violență este sancționată, așteaptă aprobarea Parlamentului. Ele tocmai au intrat în dezbatere publică în Camera Deputaților. Camera superioară, Senatul, va fi de asemenea forul decizional în cazul acestor legi.