Infofinanciar > Info > Noile măsuri fiscale măresc taxele românilor. Lista completă
Info

Noile măsuri fiscale măresc taxele românilor. Lista completă

Măsuri fiscale acte pensie infotva.ro
Credit imagine: infotva.ro

Au apărut noi drafturi detaliind controversatele măsuri fiscale. În afara schimbărilor din sistemul de stat, privații și micii antreprenori se vor confrunta și ei cu schimbări. După îndelungate discuții la nivelul coaliției de guvernare, s-au stabilit mai multe trepte de taxare.

Astfel, va intra în vigoare suprataxa de 1% pentru anumite multinaționale, dar și pentru întreprinderi cu cifra de afaceri mai mică de 300.000 de lei. Chiar dacă această taxă suplimentară a fost mărul discordiei în coaliție, liberalii au căzut în cele din urmă de acord. Astfel, ei au aprobat măsurile propuse de social-democrați.

Lista principalelor măsuri fiscale și taxele suplimentare

Conform declarațiilor din coaliție, se aplică taxa de 1% pentru multinaționale și microîntreprinderi. Corporațiile care sunt susceptibile la această suprataxă sunt cele pentru care impozitul de 16% nu reprezintă cel puțin 1% din cifra de afaceri.

Microîntreprinderile suprataxate cu 1% au o cifră de afaceri mai mică de 300.000 de lei. Cele a căror cifră de afaceri depășește această sumă și ating până la 2,5 milioane lei vor fi taxate cu 3%.

În plus, angajații care cîștigă peste 10.000 lei brut nu vor mai fi eligibili pentru bonuri de masă. Ceva similar se petrece în cazul bugetarilor, care nu vor mai primi indemnizația de hrană după un anumit plafon salarial. De asemenea, niciun salariat nu va mai beneficia de facilități fiscale. Asta înseamnă că cei care activează în agricultură, construcții sau industria alimentară vor plăti contribuțiile la sănătate.

De asemenea, companiile care au mai mult de 50 de milioane lei ca cifră de afaceri își vor putea face un fond de facilități fiscale. Așadar, ele vor reprezenta o excepție de la prevederea generală.

Măsuri fiscale: controversatul TVA

În drafturile anterioare, se preconiza o creștere a taxei pe valoare adăugată pentru numeroase produse și servicii. Ar fi fost vizate anumite medicamente, alimente și chiar și cărți. În noua variantă, niciun produs medicamentos sau alimentar nu va fi suprataxat. Același lucru este valabil și pentru cărți.

În schimb, va crește acciza la zahăr. Iar TVA-ul va crește de la 5% la 19% pentru dulciuri, dar și pentru cluburi, săli de fitness și festivaluri. Se pare că 19% va fi valoarea maximă a taxei pe valoare adăugată. Pentru fotovoltaice, TVA-ul va urca până la 9%.

Impozitele care rămân neschimbate sunt cel pe venit (10%) și cel pe profit (16%). Însă, cum am menționat, multinaționalele pentru care impozitul pe profit reprezintă mai puțin de 1% din cifrele de afaceri, vor fi taxate suplimentar. Asta în timp ce microîntreprinderile sunt taxate progresiv, în funcție de valoarea la care ajunge cifra lor de afaceri, informează Antena 3 CNN.

Măsurile fiscale nu sunt populare în rândul românilor, fiind așteptată o creștere semnificativă a prețurilor în toate centrele culturale și de divertisment.