Cel puțin trei apartamente din ansamblul Transilvania Smart City, complex rezidențial care a fost asumat în mod public de Elena Udrea, au fost vândute către doi clienți diferiți potrivit publicației locale Ziua de CLUJ.
Contractul încheiat între clubul de fotbal CFR Cluj și Realtopfarma, societate aflată în portofoliul Elenei Udrea, dezvoltatorul Transylvania Smart City, a iscat un scandal uriaș.
Aceleași apartamente vândute de două ori
Cu doi ani în urmă, CFR Cluj a anunțat parteneriatul încheiat cu Transilvania Smart City, proiectul Elenei Udrea dezvoltat în parteneriat cu Realtopfarma SA. Firma cu sediul în județul Ilfov comuna Corbeanca este controlată de Elena Udrea prin intermediul lui Adrian Alexandrov și Adrian Gurzău și de compania clujeană SDC IMOBILIARE, potrivit sursei citate.
„Clubul CFR 1907 Cluj și Transilvania Smart City, cel mai mai mare proiect imobiliar din Europa de Sud-Est, sunt încântați să anunțe semnarea unui parteneriat de viitor! (…) Suntem bucuroși că Transilvania Smart City, proiect ce propune 10.000 de apartamente, mall, hoteluri, birouri și școli în Orașul Comoară, se alătură familiei #CFR, având scopul îndrăzneț de a ținti un viitor prosper și mai bun pentru generațiile ce urmează!”, potrivit unui mesaj transmis de clubul de Fotbal CFR Cluj pe canalul de comunicare Facebook, în data de 28 iulie 2021.
Însă, înțelegerea dintre cele clubul de fotbal și complexul Transilvania Smart CIty a durat doar un an, în vara anului 2022, logo-ul Transilvania Smart City a fost înlăturat de pe tricourile de joc ale echipei de fotbal. Contractul între Transilvania Smart City și CFR Cluj a fost semnat pe 24/02.2022, iar una din clauze a constat în faptul că echipa de fotbal să primească 12 apartamente.
Pe cine a împuternicit Elena Udrea
Realtopfarma, compania deținută de Adrian Alexandrov partenerul de viață al Elenei Udrea a fost împuternicită prin procura cu numărul 847/23.20.2022 autentificată de notarul public Alin Constantin Ciobanu, să semneze promisiunile pentru cel puțin cinci apartamente.
Altfel spus, Mihai Curteanu are dreptul să „ vândă la prețul și în condițiile stabilite de comun acord cu cumpărătorii și să încheie promisiuni de vânzare a unui bun viitor, precum și acte adiționale la acestea, dacă va fi cazul/Contracte de cânzare având ca obiect următoarele imobile:
(…)
Apartamentul nr. 5401, situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Moș Ion Roată nr. 29, etaj 4, jud. Cluj, cu suprafața utilă de aproximativ 57,09 mp, terasă cu suprafața de 19,64 mp;
Apartamentul nr. 5513, situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Moș Ion Roată nr. 29, etaj 5, jud. Cluj, cu suprafața utilă de aproximativ 57,16 mp, terasă cu suprafața de 19,64 mp;
Apartamentul nr. 5601, situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Moș Ion Roată nr. 29, etaj 6, jud. Cluj, cu suprafața utilă de aproximativ 57,09 mp, terasă cu suprafața de 19,69 mp;
Parcările subterane nr. 108, 109, 111, 112 ;i 129 situate ]n municipiul Cluj-Napoca, strada Moș Ion Roată, nr. 29, jud. Cluj, la Subsol 2.
Imobilele descrise mai sus sunt în curs de edificare în construcția “IMOBIL de locuințe colective, 227 unități locative și spații comerciale – corp C5 3S+P+11+R (…)”, potrivit procurei prin care Curtean este împuternicit de Otilia-Nicoleta Androne, administratorul Realplatforma SA, să se ocupe de vânzarea apartamentelor.
Promisiunile de vânzare încheiate între Fotbal Club CFR 107 SA și Realtopfarma SA 9 vânzător) au fost identificare în Cartea Funciară a Imobilului după cum urmează
„ Se notează promisiunea de vânzare a unui bun viitor încheiată între REALTOPFARMA SA în calitate de promitent vânzător și FOTBAL CLUB CFR 1907 SA, având ca obiect vânzarea apartamentului nr. 5401 și parcarea nr. 111 din subsol 2 ce se va edifica pe imobilul de sub A1 și cota de teren aferent acestora”
“Se notează promisiunea de vânzare a unui bun viitor încheiată între REALTOPFARMA SA în calitate de promitent vânzător și FOTBAL CLUB CFR 1907 SA, având ca obiect vânzarea apartamentului nr. 5513 și parcarea nr. 112 din subsol 2 ce se va edifica pe imobilul de sub A1 și cota de teren aferent acestora”
“Se notează promisiunea de vânzare a unui bun viitor încheiată între REALTOPFARMA SA în calitate de promitent vânzător și FOTBAL CLUB CFR 1907 SA, având ca obiect vânzarea apartamentului nr. 5601 și parcarea nr. 129 din subsol 2 ce se va edifica pe imobilul de sub A1 și cota de teren aferent acestora”, potrivit ziarulului local Ziua de Cluj.
Al doilea cumpărător
Aceeași publicație atrage atenția asupra faptului că în 20.06.2022, pe vremea când șantierul Transilvania Smart City a fost condus de Sergiu Lucian Tătar, acesta din urmă semnează cu Mihai Curteanu trei promisiuni de vânzare a unui bun viitor adică trei apartamente, înțelegerea a fost autentificată de notarul public Nyari Faur Andreea Mihaela. Suma totală a apartamentelor a fost de 150.000 de euro.
„Se notează promisiunea de vânzare a unui bun viitor, autentificată sub nr. 1056/20.06.2022, BNP NYARI FAUR ANDREEA MIHAELA, încheiată între REALTOPFARMA SA în calitate de promitent-vânzător și TĂTAR SERGIU-LUCIAN în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect apartamentul nr. 5401 și parcarea subterană nr. 108, împreună cu cota de teren aferentă apartamentului din imobilul de locuințe colective ce se va construi pe terenul de sub A1”
“Se notează promisiunea de vânzare a unui bun viitor, autentificată sub nr. 1058/20.06.2022, BNP NYARI FAUR ANDREEA MIHAELA, încheiată între REALTOPFARMA SA în calitate de promitent-vânzător și TĂTAR SERGIU-LUCIAN în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect apartamentul nr. 5601 și locul de parcare nr. 111 situat în garajul subteran la subsol 2, împreună cu cota de teren aferentă acestora, din imobilul de locuințe ce se va construi pe terenul de sub A1”.
“Se notează promisiunea de vânzare a unui bun viitor, autentificată sub nr. 1057/20.06.2022, BNP NYARI FAUR ANDREEA MIHAELA, încheiată între REALTOPFARMA SA în calitate de promitent-vânzător și TĂTAR SERGIU-LUCIAN în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect apartamentul nr. 5513 și locul de parcare nr. 109 situat în garajul subteran la subsol 2, împreună cu cota de teren aferentă acestora, din imobilul de locuințe ce se va construi pe terenul de sub A1”, se poate observa astfel că este vorba de apartamentele vândute deja clubului de fotbal CFR Cluj.Așadar, la patru luni distanță, Mihai Curteanu vinde de două ori aceleași apartamente.
Realtopfarma intră în insolvență
Situația se complică, la începutul lunii aprilie 2023, Realtopfarma intră în insolvență, prin urmare, păgubitul Sergiu Lucian Tătar nu-i rămâne nimic altceva de făcut decât să formuleze o cerere prin care să solicite instanței dreptul de a se înscrie la masa credală cu suma de 150.000 de euro.
„M-am înscris la masa credală, trec zilele și nimic. Sper să nu fiu păgubit până la capăt. A fost o surpriză, vă dați seama. Lăsăm justiția și instanța să facă dreptate”, a declarat Tătar.
La rândul său Neluțu Varga patronul clubului de fotbal le-a solicitat avocaților să înainteze o plângere penală împotriivaRealtopfarma și a persoanei care a vândut de două ori același obiect.
Acțiunea se mută în instanță
Mihai Curteanu a fost contacta de reporterii ziarului local ZIUA de CLUJ, iar acesta a declarat că nu există niciun proces pe numele său:
„Nu am cunoștință de așa ceva. Am fost și eu informat pe această temă. Am căutat pe portalul de justiție și nu am găsit nimic. Din câte știu, nu există niciun proces intentat pe numele meu, nu am nicio problemă legală”.
Referitor la cele trei apartamente vândute de două ori, Curteanu a dat de înțeles că: „ Aceste apartamente făceau obiectul unui contract de sponsorizare cu clubul CFR Cluj, contract care a fost reziliat în momentul în care am fost eu mandatat să semnez acele acte. Adică, eu am fost informat de rezilierea acelui contract de sponsorizare, care s-a făcut cu 1-2-3 luni înainte de mandatare. Nu mai exista. Ulterior, da, au fost vândute către altcineva. Nu mai am nicio legătură cu Realtopfarma”, potrivit zcj.ro.