Infofinanciar > Info > S-au publicat notele la Evaluarea Națională! Peste 77% dintre elevi au luat note peste 5
Info

S-au publicat notele la Evaluarea Națională! Peste 77% dintre elevi au luat note peste 5

Rezultate Evaluarea Națională - sursa foto - antena3.ro
sursă foto: arhiva companiei

S-au publicat notele la Evaluarea Națională. Echipa de la Ministerul Educației le-a transmis candidaților punctajul obținut în urma corectării. Astfel, din punct de vedere statistic, reprezentanții de la Minister transmis faptul că 77,6% dintre candidaţi au obţinut note peste 5 la proba la Limba română.

În aceeași ordine de idei, 68,7% dintre candidați au luat peste nota 5 la proba de Matematică. 65 de elevi din ţară au luat 10 la ambele probe, spune ministrul Educației, Ligia Deca.

Astfel, dintre cei 152.903 de candidaţi prezenţi la aceste două probe în sesiunea din vară 2024, un număr de 113.708 candidaţi (74,4%) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5. 39.195 de candidaţi, adică 25,6% au obţinut medii mai mici decât 5 și nu au trecut mai departe această evaluare, scrie Mediafax.