Conform unui anunț pe care l-au transmis reprezentanții Consiliului Județean Argeș s-a încheiat procedura de achiziție pentru studiul de fezabilitate al drumului expres care va face legătura între autostrada A1 și Orașul Mioveni.
După cum au transmis reprezentanții CJ Argeș, licitația a fost câștigată de o asociere de firme. După cum au mai transmis aceștia, valoarea serviciilor se ridică la suma de 2.770.807 de lei, fără TVA.
Durata de realizare
Din momentul începerii contractului, durata de realizare a serviciilor este de 12 luni. De asemenea, în această perioadă intră și nouă luni de elaborare a studiului de fezabilitate. Finanțarea acestui proiect vine din Programul de Transport 2021-2027.
„Varianta de traseu avizată are o lungime estimată de 10,39 kilometri şi va asigura un carosabil corelat cu traficul estimat, dimensionat pentru trafic greu şi agabaritic, pentru o viteză de proiectare de 100-120 km/ h. În afară de drumul propriu-zis, investiţia presupune şi construirea de poduri, pasaje pe drumul expres, restabilirea legăturilor rutiere întrerupte de drumul expres, nodurile rutiere şi podeţe. Sunt stabilite două noduri rutiere”, este declarația făcută de vicepreşedintele CJ Argeş, Marius Nicolaescu.
Construirea unui nou drum
Încă din luna noiembrie a anului 2022 directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, alături de Preşedintele CJ Argeş, Ion Mînzînă, s-au pus de acord.
Mai exact, cei doi au semnat un protocol de colaborare. Este vorba despre o colaborare între cele două instituții pentru construcția drumului expres dintre A1 și Mioveni. De asemenea, în comunicatul transmis de oficiali se mai face o precizare.
Concret, studiul de fezabilitate care se va realiza va sta la baza depunerii cererii de finanţare pe Programul de Transport 2021-2027, transmite economica.net
Autorizație pentru construcție
Recent, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avizat proiectul pentru Autorizația de Construire pentru 2,3 km din lotul 3 al A0 Nord. Acest anunț a fost făcut de către Cristian Pistol, directorul general CNAIR.
„Facem pași concreți pentru asigurarea conexiunii rutiere pe A0 Nord între A3 și DN2! Am avizat astăzi proiectul pentru Autorizația de Construire pentru 2,3 km din lotul 3 al A0 Nord. Astfel încât să punem deschide circulația și pe cei aproximativ 9 km din lotul 2 finalizați în 2023! Practic, construcția acestor 2,3 km va face posibilă descărcarea de pe autostradă în DN2 până la finalizarea construcției celor 8,6 km dintre Afumați și Pantelimon”, este mesajul pe care l-a transmis Cristian Pistol pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, câteva informații au mai fost transmise în legătură cu descărcarea traficului în DN2. Acest lucru se va realiza prin intermediul unui sens giratoriu elipsă, cu asigurarea tuturor relațiilor. Startul lucrărilor se va da în luna martie a acestui an. Termenul pentru finalizarea acestora este finalul anului în curs, informează profit.ro