Românii primesc o veste bună din partea autorităților. Mai exact este vorba despre acordarea unui voucher în valoare de 1.000 de lei, pentru a-și putea achiziționa porcul de Crăciun. Voucherele sunt emise de reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Aceste tichete se oferă cu scopul de a-i ajuta pe crescătorii de suine de la noi din țară. Prin implementarea noii inițiative legislative se poate rezolva problema micilor crescători. Din cauza restricțiilor impuse cu scopul de a se elimina focarele de pestă porcină africană, aceștia sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcilor.
O nouă decizie
Potrivit unui anunț pe care l-a făcut ministrul Agriculturii, Florin Barbu, după ce a convocat reprezentanții ANSVSA și structura din cadrul Ministerului Agriculturii, s-a adoptat o decizie. Mai exact, în perioada sărbătorilor de iarnă porcii crescuți în gospodăriile țărănești, dar și cei crescuți în gospodăriile populației se pot valoriza de către persoanele fizice. În acest fel, primul ordin pe care l-au emis reprezentanții ANSVSA se va schimba.
”În această dimineaţă am convocat conducerea ANSVSA, pe domnul preşedinte, structura din cadrul Ministerului Agriculturii şi am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice”, este declarația făcută de Florin Barbu.
De asemenea, acesta a mai declarat și că prin legea pe care a adoptat-o s-au implementat norme de biosecuritate și pentru persoanele fizice.
Legea Porcului a fost modificată. În acest fel, prin intermediul unei noi inițiative legislative se va oferi un voucher în valoare de 1.000 de lei. De acești bani se vor bucura persoanele care nu mai pot crește porci din cauza pestei porcine africane.
Vouchere pentru porci
Voucherele pe care le vor primi unii dintre români vor fi emise de ANSVSA. Acestea vor merge către micii crescători care, din cauza limitărilor impuse din cauza pestei porcine africane, nu mai pot crește porci.
Florian-Emil Dumitru, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, a declarat că această nouă inițiativă vine în sprijinul Legii Porcului. Mai exact, cetățenii care sunt înscriși în Registrul Agricol ca mici crescători de porci și care doresc să renunțe la această activitate din cauza limitărilor impuse și care se regăsesc în proximitate unor ferme care se ocupă de creșterea porcilor, pe o rază de 10 km, pot beneficia, pe o perioadă de cinci ani, de un voucher emis de ANSVSA care are o valoare de 200 de euro.
„Am discuții cu colegii pentru a face un proiect de lege separat ca să vină cumva sprijin la Legea Porcului. Vreau să facem în felul următor: în raza de 10 km unde avem ferme comerciale și unde avem crescători înscriși în registrul agricol cu porci și care vor să abandoneze creșterea porcilor, timp de 5 ani de zile să primească un voucher de la ANSVSA în valoare de 200 de euro pe care să îl tranzacționeze de Crăciun la ferma comercială și să își păstreze tradiția, să primească acel porc”, a mai declarat Florian-Emil Dumitru, conform mediaflux.ro