Infofinanciar > Info > Un nou stadion în România. Se anunță a fi cel mai modern din țară
Info

Un nou stadion în România. Se anunță a fi cel mai modern din țară

Stadion Sursa foto Arhiva companiei
Sursa foto Arhiva companiei

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a spus că vor începe lucrările pentru a construi cel mai modern stadion din România. Este vorba de stadionul Nicolae Dobrin ce va fi construit la Pitești.

Se pare că acest stadion va avea peste 15.000 de lei. De asemenea, valoarea acestui proiect se ridică la aproximativ 372 de milioane de lei cu TVA. Trebuie menționat faptul că cea mai mare parte a acestei sume va fi finanțată de la bugetul de stat.

Conform antena3.ro, stadionul va avea certificare UEFA 4. astfel, stadionul va putea găzdui competiții de fotbal internaționale.

„Felicitări primarului Cristian Gentea care, împreună cu echipa sa, a reușit să transforme în realitate un vis al sutelor de mii de suporteri ai echipei FC Argeș din județ și din țară. Noul stadion – care va avea peste 15.000 de locuri – nu va însemna numai cea mai modernă arenă din țară, ci și o investiție de regenerare urbană de amploare în zona Trivale”, a transmis Ministrul Muncii.