Infofinanciar > Lumea la zi > Noua armă a Rusiei! Racheta „Satan II”, plasată în stare de luptă
Lumea la zi

Noua armă a Rusiei! Racheta „Satan II”, plasată în stare de luptă

satan ii arma rusească (sursă foto: defenseromania.ro)
sursă foto: defenseromania.ro

Conform directorului agenției spațiale ruse Roscosmos, Iuri Borisov, rachetele balistice intercontinentale au fost plasate în stare de luptă. Anunțul a fost făcut în decursul zilei de vineri, 1 septembrie 2013. Această rachetă, Sarmat, are capacitatea de a transporta 10, sau chiar mai multe, focoase nucleare. De asemenea, mai este capabilă să țintească obiective care se află la distanțe considerabile, de mii de kilometri, în SUA sau în Europa.

În luna iunie a acestui an, președintele Rusiei, Vladimir Putin, care a declanșat conflictul militar cu Ucraina, a făcut o declarație în care preciza faptul că rachetele Sarmat vor fi plasate în stare de luptă „în curând”.

Testul noii rachete

În luna aprilie a anului trecut, membrii armatei ruse testau această rachetă. În urma încercării rachetei balistice intercontinentale Sarmat, aceștia au observat că rezultatul este unul favorabil pentru ei. Vladimir Putin a declarat despre această armă de ultimă generați, cu rază lungă, că este „fără egal în lume”. De asemenea, a mai adăugat că îi va face pe inamicii Rusiei să „reflecteze”.

În timpul unui discurs, pe care îl adresa noilor absolvenți ai academiei militare, Vladimir Putin evidenția importanța „triadei” Rusiei de forțe nucleare care pot fi lansate de pe uscat, pe mare sau din aer.

„Cea mai importantă sarcină aici este dezvoltarea triadei nucleare, care este o garanție-cheie a securității militare și a stabilității globale a Rusiei”, declara Vladimir Putin.

Apariția rachetei „Satan II”

Această rachetă, RS-28 Sarmat, care folosește combustibil lichid, mai este supranumită și „Satan II”. Arma a fost pentru prima dată anunțată de către șeful statului rus în anul 2018. Lungimea rachetei este de 35 de metri. Raza pe care aceasta poate acționa este de 18.000 de kilometri. Un detaliu care nu se poate trece cu vederea este faptul că poate să transporte minim 10 dispozitive, care să conțină câte un focos nuclear. Fiecare focos se poate fi ațintit către un obiectiv diferit, informează stirileprotv.ro 

Și Ucraina are arme

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că țara sa a dezvoltat o armă care poate lovi o țintă aflată la o distanță de 700 km. Această declarație a fost făcută într-o referire la un atac aerian din această săptămână asupra unui aeroport din vestul Rusiei. În urma acestui atac au fost distruse mai multe avioane militare. Arma a fost produsă de Ministerul ucrainean al Industriilor Strategice, dar el nu a oferit alte detalii.

„Raza de acțiune a noilor noastre arme ucrainene este acum de 700 de kilometri. Sarcina este de a face acest număr mai mare”, a scris Zelenski într-o postare pe platforma de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.

Aliații occidentali ai Ucrainei interzic, în general, Kievului să folosească armele pe care le furnizează pentru a ataca teritoriul rusesc, dar au declarat, de asemenea, că Ucraina are dreptul de a ataca ținte militare rusești cu propriile arme, acolo unde consideră necesar să facă acest lucru, informează aljazeera.com