Infofinanciar > Info > „Noua Casă” continuă și în 2024. A fost stabilit un plafon de garanții de 1 miliard de lei
Info

„Noua Casă” continuă și în 2024. A fost stabilit un plafon de garanții de 1 miliard de lei

Noua Casă (sursă foto: România Liberă)
Sursa foto: arhiva companiei

Reprezentanții Ministerului Finanțelor au elaborat actul normativ care este necesar pentru alocarea, în acest an, unui plafon de garanții în valoare de 1 miliar de lei. Banii se vor utiliza pentru ca programul „Noua Casă” să se poată desfășura în continuare în condiții optime.

Programul a avut o importantă semnificativă la stabilizarea și maturizarea pieței imobiliare. De asemenea, a contribuit și la maturizarea pieței creditelor ipotecare.

„Principalul argument pentru care programul continuă și în 2024 este efectul generat. O mână de ajutor celor care își doresc să-și clădească propriul cămin, să-și scrie propria poveste. Prin alocarea pentru anul 2024 a unui nou plafon al garanțiilor în valoare de 1 miliard lei transmitem un mesaj de continuitate, susținere și consolidare a angajamentului privind bunăstarea oamenilor.

Noua Casă a dus la creșterea accesului la proprietate pentru familiile cu venituri medii. Facilitând stabilitatea locativă și îmbunătățind calitatea vieții pentru mulți români. Sigur că sunt importante și beneficiile conexe, cum sunt atragerea de investiții private în sectorul imobiliar și îmbunătățirea aspectului și a calității zonelor urbane”, este mesajul pe care l-a transmis ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, conform profit.ro