În ultimul timp, situația din Iran este extrem de tensionată. În fiecare zi au loc proteste de stradă, care se soldează cu zeci de morți și răniți. La baza acestora stă uciderea tinerei Mahsa Amini de către polițiști în luna septembrie, pentru că purta greșit voalul. În acest context tensionat, în Iran devine tot mai populară interpretarea în farsi a piesei „Bella Ciao” de către cântăreața iraniană, Yashgin Kiani.
Coverul, realizat în memoria tinerei Mahsa Amini, a fost încărcat de artistă pe contul său de Instagram în urmă cu trei săptămâni. De-atunci, această versiune a melodiei italiene, care a fost publicată prima dată anul trecut de surorile iraniene Behin și Samin Bolouri și, încărcată din nou acum, a strâns peste 5 milioane de vizualizări pe Instagram.
De-a lungul timpului, în mai toate colțurile lumii, melodia Bella Ciao a fost asociată cu rezistența și eliberarea de opresiune, scriu cei de la Libertatea.
Istoria Bella Ciao
Potrivit tradiției italiene, pe data de 25 aprilie a fiecărui an, italienii se adună în piețele marilor orașe sau în jurul grătarelor și meselor cu familia și cântă „Bella Ciao” de cel puțin cinci-șase ori, cu mâna dreaptă pe inimă. Acest obicei a devenit parte din ritualul anual de sărbătorire a Zilei Eliberării, aniversarea sfârșitului dictaturii fasciste și a ocupației naziste în 1945.
De asemenea, în Italia, în perioada pandemiei de coronavirus, „Bella Ciao” s-a auzit tot timpul de pe acoperișuri, de la ferestre și din balcoanele cu vedere la străzile goale din Roma, Milano și Bologna.
Deși unii au considerat greșit de-a lungul timpului că „Bella Ciao” a fost imnul rezistenței antifasciste în timpul războiului, mai mulți istorici italieni spun că melodia a devenit cunoscută abia după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial
Istoria ne spune că primele persoane care au rostit „Bella Ciao” au fost mondinele din secolul al XIX-lea, femeile care pliveau câmpurile de orez din nord-estul țării. La acea vreme, prin această melodie, oamenii deplângeau condițiile dure de muncă.
De aceea, versurile originale descriu „insecte și țânțari”, spatele „curbat” al mondinei, „chinul” de a-și irosi trudind tinerețea.
Însă, în anii 40, un autor necunoscut a adaptat cântecul de protest al mondinei pentru mișcarea de rezistență italiană, spunând povestea unui tânăr care își ia rămas bun de la iubita lui pentru a se alătura miliției partizane. Această versiune oferă o narațiune mult mai întunecată: „Ia-mă, pentru că simt că moartea se apropie”.
„Dacă voi muri ca partizan”, continuă el, „trebuie să mă îngropați/sus în munte/la umbra unei flori frumoase/și toți cei care vor trece/vor spune „Ce floare frumoasă/Aceasta este floarea partizanului/care a murit pentru libertate”.
