Infofinanciar > Info > Noua lege a pensiilor afectează peste 5 milioane de români! Care este formula de calcul
Info

Noua lege a pensiilor afectează peste 5 milioane de români! Care este formula de calcul

Noua lege a pensiilor afectează peste 5 milioane de români! Care este formula de calcul
Sursa foto: ZdG.md

Un lucru pe care oficialii țării îl au în vedere este creșterea pensiilor din luna martie a anului viitor, și nu din ianuarie, așa cum ar fi normal. Totodată, mărirea s-ar face pe baza ratei inflației din anul anterior. Un element de noutate ar fi calcularea pensiilor după o nouă formulă.

Numărul total al pensionarilor din România este de aproape cinci milioane. Conform ultimelor date furnizate de Casa Națională de Pensii Publice, valoarea pensiei medii este de 1.960 de lei. Totodată, punctul de pensie este de 1.785 de lei. Pensia minimă este de 1.125 de lei, iar valoarea pensiei medii de 1.960 de lei.

Creșterea pensiei

La momentul actual, ministrul Muncii, Simona Bucur-Oprescu, are mai multe variante de creștere a pensiilor în viitor. Una dintre variante ar fi ca valoarea punctului de pensie să se stabilească în valoare fixă de către reprezentanții Guvernului. A doua posibilitate este ca punctajul să se calculeze prin raportare la stagiul de cotizare de 25 de ani. O a treia variantă ar fi ca punctul de pensie să se stabilească prin înmulțirea punctajului obținut cu valoarea punctului de pensie. Valoarea punctului de pensie valorează 40% sau 50% din câștigul salarial mediu brut.

La aceste variante se mai adaugă și niște punctaje suplimentare. Acestea sunt 0,25 de puncte pentru fiecare cinci ani depășiți, peste cei 25 obligatorii. În cazul celor care au muncit în condiţii deosebite şi speciale, punctajul se va reduce.

Indexarea mai târzie

Un alt lucru asupra căruia oficialii vor decide este indexarea mai târzie a pensiei. Mai exact, aceasta se va indexa începând cu luna martie, nu cu luna ianuarie.

Într-o declarație recentă, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, spunea că indexarea s-ar putea realiza abia în luna martie. Atunci se va afla inflația pentru anul 2023. Aceasta mai specifica și că, în cazul în care legea se va finaliza până la data de 1 ianuarie 2024, pensiile se vor majora în conformitate cu noua lege.

„Vom avea anul viitor cu siguranță o creștere a pensiilor, dar momentul la care se va face această creștere depinde de momentul la care vom avea finalizat noul proiect cu privire la pensiile din sistemul public.

Legea Pensiilor, în lucru

Este foarte important ca toți românii să știe că în acest moment lucrăm la legea pensiilor. În cazul în care vom avea noua lege a pensiilor aplicabilă de la 1 ianuarie 2024, ne vom supune reglementărilor noii legi a pensiilor. În cazul în care vom merge în continuare pe actualul cadru legislativ, vom respecta formula elvețiană inflație plus jumătate din câștigul salarial mediu brut.

Una dintre măsurile pe care intenționăm să le luăm în noua lege a pensiilor este aceea de a face indexarea în martie, astfel încât să avem datele de la Institutul Național de Statistică și să ținem cont de datele anului anterior”, este declarația oferită de Simona Bucura-Oprescu, conform romaniatv.net