Infofinanciar > Info > Noua modă: să stai cu chirie. Tinerii români nu își mai permit să devină proprietari
Info

Noua modă: să stai cu chirie. Tinerii români nu își mai permit să devină proprietari

Noua modă: să stai cu chirie. Tinerii români nu își mai permit să devină proprietari
sursa foto arhiva

Se pare că dorința de a cumpăra o locuință nu se mai află printre prioritățile românilor. Iar acest lucru este amplificat la nivelul generației tinere.

Din ce în ce mai mulți tineri sunt atrași de locuințele în chirie. Aceștia preferă să plătească lunar, în loc să achiziționeze o casă sau un apartament. Potrivit experților, un motiv ar fi creșterea constantă a dobânzilor la credite. Tinerii nu vor să fie împovărați de rate uriașe la bănci.

„Acesta este tendința, mai ales în ultimii ani, când dobânzile la credite au crescut foarte mult, făcând ratele tot mai neatractive. Dacă, în ultimii 3 ani, ratele creditelor cu dobândă variabilă au crescut cu 50-70%, chiriile nu s-au scumpit atât de mult. Pe lângă asta, pe mulți tineri nu-i mai bucură ideea că la 60 de ani vor fi proprietari de locuință. Preferă să aibă flexibilitatea oferită de o chirie.”, spune Ion Soltischi, consultant financiar, conform Daily Business.