La Bruxelles, Țările de Jos sunt cunoscute pentru poziționarea lor asertivă în legislația UE într-o gamă largă de dosare politice. În ciuda dimensiunii sale relativ mici, Țările de Jos au tendința de a se implica, chiar și în dosare care nu se află în centrul dezbaterii interne olandeze. Prim-ministrul, Mark Rutte, este al doilea cel mai longeviv lider al Uniunii Europene, după Victor Orbán din Ungaria, ceea ce îi conferă beneficiul memoriei instituționale și al autorității morale atunci când vorbește cu alți lideri ai UE.
Dar, în timp ce UE se grăbește să închidă o serie de dosare înainte de alegerile europene din iunie anul viitor, Olanda se află într-un haos politic. Nu numai că actuala coaliție de guvernare s-a prăbușit, dar Rutte a anunțat că nu va mai candida. Următoarele alegeri olandeze sunt programate pentru luna noiembrie și este posibil să ducă la negociei îndelungate pentru un nou prim-ministru și pentru un număr suficient de parteneri de coaliție, având în vedere peisajul politic fragmentat.
Haos la Amsterdam
În teorie, acest lucru ar putea acorda un pic mai multă libertate diplomaților olandezi de la Bruxelles. Dar ambasadorul olandez Robert De Groot este, de asemenea, pe picior de plecare, deoarece a fost nominalizat pentru a ocupa vicepreședinția la Banca Europeană de Investiții în ianuarie. Ca și cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, politicieni olandezi importanți, precum ministrul de finanțe Sigrid Kaag și ministrul de externe Wopke Hoekstra, și-au anunțat, de asemenea, plecările. O mare parte din munca celor doi a fost reprezentată de opiniile privind afacerile UE, iar cei doi aveau, de asemenea, experiență la nivelul negocierilor internaționale, ceea ce le dădea o greutate suplimentară atunci când vorbeau în cadrul întâlnirilor cu omologii lor.
Eliberați de compromisurile din cadrul coaliției Rutte, miniștrii olandezi ar putea fi împinși de către partidele lor să își precizeze poziția politică în dosare importante pentru publicul olandez, cum ar fi normele fiscale ale UE sau migrația. Așadar, ce impact vor avea plecările olandezilor asupra unora dintre actele legislative cheie care urmează să fie adoptate?
Dezbateri aprinse
Dezbaterea privind migrația a fost mult timp blocată din cauza diviziunilor dintre țările gazdă, cum ar fi Italia sau Grecia, și țările din nordul Europei, cum ar fi Țările de Jos sau Germania, unde se îndreaptă adesea migranții. Dar în luna februarie a acestui an, Rutte a făcut brusc echipă cu premierul italian Giorgia Meloni, ceea ce a fost văzut ca un punct de cotitură în cariera sa.
Înțelegerea a constat în faptul că Rutte a ajutat Roma să oprească sosirile neregulamentare de migranți, iar Meloni l-a ajutat să reducă trecerea acestora în alte țări ale UE. Această dinamică a dus la un acord pentru pactul privind migrația din iunie între miniștrii de interne cu privire la cele două dosare cele mai controversate ale reformei azilului, și anume modul în care solicitanții de azil sunt procesați la frontiere și modul în care sunt relocați în UE. Rutte a mers de două ori în Tunisia împreună cu Meloni cu scopul de a atenua sosirile – un simbol clar al acestei alianțe.
Rutte este un veteran în materie de acorduri privind migrația; un alt acord-cheie, cu Turcia, a fost obținut în martie 2016, în timpul președinției olandeze a Consiliului. Rutte va rămâne foarte probabil în funcție cel puțin până în primăvara anului viitor, când este prevăzut să se finalizeze pactul privind migrația. Pentru mulți diplomați ai UE, aceasta este o veste bună; în condițiile în care migrația este atât de divizorie, negociatorii buni sunt întotdeauna bineveniți, scrie POLITICO.
