Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat luni că ofensiva Rusiei în Ucraina a început deja. De asemenea, șeful Organizației Nord-Atlantice a susținut în faţa jurnaliştilor, că instituția pe care o are în subordinea sa nu vede „niciun fel de semn” că președintele Rusiei, Vladimir Putin, „se pregăteşte pentru pace”.
„Ceea ce vedem este că preşedintele Putin şi Rusia doresc în continuare să controleze Ucraina”; „Vedem cum trimit mai multe trupe, mai multe arme, mai multe capacităţi”, a precizat Jens Stoltenberg.
Șeful NATO a rostit aceste declarații înainte de a avea loc o reuniune a miniștrilor Apărării de marți, 14 februarie, de la Bruxelles.
„Ne vom intensifica şi ne vom menţine sprijinul pentru Ucraina. La aproape un an de la invazie, preşedintele Putin nu se pregăteşte pentru pace. El lansează noi ofensive.Trebuie să continuăm să oferim Ucrainei ceea ce are nevoie pentru a învinge şi pentru a obţine o pace justă şi durabilă.”, a mai adăugat Stoltenberg, scrie Mediafax.
În discursul său de luni, secretarul general al Organizației Nord-Atlantice a mai subliniat că statele occidentale se află „într-o cursă logistică” cu Rusia.
„Capacităţile cheie… trebuie să ajungă în Ucraina înainte ca Rusia să poată prelua iniţiativa pe câmpul de luptă. Viteza va salva vieţi”, a mai spus el.
Mesajul unei victorii rusești
Jens Stoltenberg a precizat că, în cazul unei victorii a lui Vladimir Putin în Ucraina, Rusia va trimite un mesaj că forţa este calea spre succes.
„Mesajul nostru este clar – NATO este alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie”, a susținut Stoltenberg.
De asemenea, liderul NATO a anunțat că alianța este pregătită și are de gând să crească stocurile de muniţie livrate Ucrainei, pentru a ajuta țara condusă de președintele Volodimir Zelenski să facă față în fața agresiunii Rusiei.
„Războiul din Ucraina consumă o cantitate enormă de muniţie… Acest lucru pune sub presiune industriile noastre de apărare”; „Aşa că trebuie să accelerăm producţia şi să investim în capacităţile noastre de producţie. NATO este alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie”.
Se schimbă șeful NATO
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu își va mai prelungi mandatul de lider al organizației, au anunțat duminică mai mulți reprezentanți ai Organizației Nord-Atlantice.
„Mandatul secretarului general Jens Stoltenberg a fost prelungit de trei ori şi el şi-a desfăşurat activitatea pentru o perioadă de aproape nouă ani”, a precizat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu, la solicitarea celor de la dpa.
Astfel, Stoltenberg ar urma să-și părăsească postul aşa cum a planificat, în toamna acestui anului 2023.
„Mandatul secretarului general se încheie în octombrie acest an şi el nu intenţionează să obţină o nouă prelungire a mandatului său”, a mai adăugat Lungescu, scrie Pro TV.
În luna martie a anului 2022, la scurt timp după ce a început invazia Rusiei în Ucraina, mandatul lui Stoltenberg a fost prelungit automat până la 30 septembrie 2023.
În ultima perioadă, în spațiul european au existat mai multe speculaţii conform cărora mandatul lui Stoltenberg, în vârstă de 63 de ani, ar putea fi prelungit din nou pe fondul conflictului din Ucraina, aminteşte dpa.