Potrivit oamenilor de știință, nouă orașe de pe planetă riscă să dispară până în anul 2030 din cauza încălzirii globale. Astfel, din cauza temperaturilor ridicate, gheața polară se topește și provoacă, implicit, inundații și furtuni din ce în ce mai brutale în orașele aflate la altitudini joase sau pe coastă. În plus, în zonele în care populația se confruntă cu o penurie de alimente, apa va provoca daune culturilor, fapt ce va duce la transmiterea rapidă a bolilor.
Chiar dacă orașele aflate în pericolul de a se scufunda și-au construit baraje și diguri pentru a se proteja, experții au tras atenția că acestea nu vor putea face față consecințelor încălzirii globale și a efectelor sale naturale, motiv pentru care părți din aceste nouă zone vor fi sub apă până în 2030, scriu cei de la Adevărul.
Care sunt cele 9 orașe în pericol de dispariție
1) Miami, SUA
Potrivit experților, nivelul mării din Miami crește în unele dintre cele mai rapide ritmuri din lume. De aceea, autoritățile ar putea fi nevoite să își consolideze baza și să ridice structurile deasupra apei.
Oamenii de știință au subliniat că schimbările climatice și creșterea nivelului mării vor provoca orașului american consecințe grave până în 2050.
„Nu există practic niciun scenariu în care să îți poți imagina că Miami va exista la sfârșitul secolului”, a susținut un ecologist pentru Bussines Insider.
2) Bangkok, Thailanda
Bangkok se află în prezent la doar 1,5 metri deasupra nivelului mării. Potrivit unui studiu realizat în 2020, capitala thailandeză va fi primul oraș afectat din plin de efectele încălzirii globale, care va avea puține șanse de redresare.
De asemenea, capitala Thailandei se află pe un sol argilos foarte dens, dar moale, care este predispus la inundații. Oamenii de știință au avertizat că, până în 2030, cea mai mare parte a zonelor de coastă Tha Kham și Samut Prakan, precum și principalul său aeroport, Suvarnabhumi International, ar putea fi scufundate sub ape, în timp ce Bangkok se va îneca în întregime până în secolul viitor.
3) Amsterdam, Olanda
În prezent, o mare parte din Olanda se află deja sub nivelul mării. Această țară a supraviețuit până acum datorită mai multor baraje care împiedică inundarea orașelor. De-a lungul istoriei, Inundațiile au ucis zeci de mii de oameni, vite și alte animale și au scufundat nenumărate case, mașini și alte clădiri și structuri.
Orașele olandeze s-au reconstruit în timp de mai multe ori, însă pericolul este iminent odată cu scufundarea continuă a țării din cauza efectelor schimbărilor climatice.
4) Basra, Irak
Orașul arab Basra este un oraș-port principal din Irak, care este situat de-a lungul imensului și puternicului râu Shatt al-Arab. Însă, problemele acestei zone provin din mlaștinile moi din jur, care fac ca zonele vulnerabile să fie deosebit de sensibile la creșterea nivelului mării.
Oamenii de știință susțin că Basra ar putea fi parțial sau complet scufundat în zece ani.
5) Georgetown, Guyana
Orașul din Caraibe riscă să se scufunde în zece ani. Potrivit experților, acesta poate fi salvat doar printr-un miracol.
În prezent, Georgetown se protejează cu „ziduri de mare”, un zid gigantic de 450 de km în mare care protejează orașul împotriva furtunilor. Însă, situația actuală este atât de urgentă, încât autoritățile trebuie să consolideze substanțial digul de protecție pentru a feri zonele centrale ale orașului de daune masive.
6) Ho Chi Minh, Vietnam
Orașul cu părți de-a lungul Deltei Mekong se află sub amenințarea inundațiilor și furtunilor tropicale. În plus, peisajul fertil, care a fost o binecuvântare pentru această regiune înfloritoare din Vietnam, pare acum să constituie un dezavantaj.
Oamenii de știință au susținut că este foarte probabil ca majoritatea districtelor estice din jurul râului Mekong să devină în curând nelocuibile din cauza inundațiilor și a furtunilor.
7) Kolkata, India
Capitala marelui oraș Kolkata, din statul Bengalul de Vest din India, se află în riscul de a se scufunda înainte de 2030 din cauza inundațiilor imense care par să se apropie. Liderii politici indieni se confruntă cu presiuni din partea organismelor internaționale pentru a monitoriza și a delega acțiuni adecvate în vederea opririi schimbărilor climatice și pentru a deturna situația.
8) New Orleans, SUA
New Orleans, împreună cu istoria sa bogată și cultura sa diversă, se scufundă într-unul dintre cele mai rapide ritmuri din lume, cu părți care se scufundă cu o viteză de până la 5 cm pe an. Un studiu NASA din 2016 prevede că întregul oraș ar putea fi scufundat până la sfârșitul secolului. În momentul actual, peste jumătate din lățimea orașului se află sub nivelul mării.
9) Veneția, Italia
Renumita rețea de căi navigabile din Veneția ar putea dispărea complet până la finalul secolului. Potrivit statisticilor, orașul italian se scufundă cu aproximativ doi milimetri în fiecare an, în timp ce se confruntă cu inundații regulate și maree înalte. Actualul sistem de apărare împotriva inundațiilor ține Veneția pe linia de plutire, dar probabil că va deveni mai dificil și mai costisitor să se mențină pe linia de plutire.