Infofinanciar > Info > Vine o nouă recalculare a pensiilor. Care seniori riscă să piardă bani
Info

Vine o nouă recalculare a pensiilor. Care seniori riscă să piardă bani

pensii speciale (sursă foto: stitileprotv.ro)
Sursă foto: arhivă

Conform unor noi documente asumate de țara noastră, pensionarii vor avea parte de o nouă recalculare a pensiilor. Chiar dacă seniorii au avut o recalculare a veniturilor în septembrie, România va ai trece printr-o recalculare.

Astfel, țara noastră și-a asumat adoptarea unui Plan Bugetar-Structural pe Termen Mediu 2025-2031. Ca urmare, aceasta presupune o reformă a pensiilor și o nouă recalculare pentru unii pensionari.

Noua recalculare a pensiilor

La 1 septembrie, pensionarii au avut parte de o recalculare a pensiilor. Ca urmare, veniturile acestora s-au majorat, în medie, cu 622 de lei. De asemenea, în luna octombrie s-a majorat și pragul de impozitare al pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei. Astfel, acest lucru a indicat o creștere a veniturilor de 100 de lei pentru aproximativ 2.000.000 de pensionari.

Cu toate acestea, la 1 ianuarie, vom avea parte și de o indexare cu rata inflației pensiei de peste 10%. De asemenea, la data de 1 martie mica recalculare se va încheia. Ca urmare, în prezent, pensionarii încearcă să adune adeverințe pentru veniturile nepermanente. Astfel, cu ajutorul acestora, seniorii vor beneficia de o nouă recalculare a veniturilor, care ar putea aduce mai mulși bani în buzunarele vârstnicilor.

În ceea ce privește pensiile speciale, acest subiect este unul foarte controversat. Politicienii au tot promis că acestea vor fi micșorate, dar cu toate acestea nu au fost înregistrate modificări. Astfel, dintr-o pensie specială de 20.000 de lei pe lună, doar 25% reprezintă contribuția. Ca urmare, restul sumei reprezintă un cadou din partea statului român.

Pensiile speciale ar urma să fie tăiate

După anul 2025, pensiile speciale ar urma să fie micșorate. Astfel, seniorii care dispun de venituri speciale ar urma să rămână doar cu partea contributivă a pensiei. Astfel, cei care se află în aceste situații ar urma să piardă cel puțin 10.000 de lei din venituri (partea necontributivă).

„Reforma sistemului de pensii din PNRR include și revizuirea pensiilor speciale, vizând corectarea inechităților dintre beneficiarii acestor categorii de pensii și beneficiarii din sistemul public de pensii din punct de vedere al aspectului contributivității luând în considerare și jurisprudența Curții Constituționale” se arată în document.

Această reformă va duce la aplicarea unei noi formule de recalculare a pensiilor speciale. Astfel, vor fi corectate neregulile introduse de legea 124 /2019. Astfel, această reformă va conduce la întărirea sustenabilității și predictibilității sistemului de pensii speciale.

„Pentru realizarea acestei reforme este necesară elaborarea unui cadru legislativ care să corecteze dezechilibrele induse mai ales de către legea 124 /2019, indicate în Recomandările de Țară și în analiza din rapoartele Comisiei Europene, conducând totodată și la întărirea sustenabilității și predictibilității sistemului de pensii speciale”, precizează autorii reformei, potrivit newsweek.