Infofinanciar > Info > O nouă taxă ar putea fi introdusă pe aeroporturile din România! Câți bani ar plăti oamenii
Info

O nouă taxă ar putea fi introdusă pe aeroporturile din România! Câți bani ar plăti oamenii

O nouă taxă ar putea fi introdusă pe aeroporturile din România! Câți bani ar plăti oamenii
Sursa foto: arhiva companiei

O taxă specială ar putea fi achitată de către toți turiștii care aterizează pe aeroporturile de la noi din țară. Aceasta este propunerea venită din partea Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.

Banii colectați din aceste taxe ar urma să se utilizeze pentru un fond de garantare a vacanțelor dacă s-ar întâmpla ca o companie să dea faliment.

Valoarea taxei suplimentare ar fi de un euro. Aceasta ar urma să fie plătită de către turiștii care aterizează la noi în țară. Potrivit datelor oficiale pentru anul 2023, implementarea unei asemenea taxe de un euro ar fi generat aproximativ 12 milioane de euro.

Conform declarațiilor oferite de reprezentanții agențiilor de turism, de pe urma falimentului Blue Air mulți au avut de suferit. Este vorba aici și despre agenții, dar și despre 280.000 de pasageri. În cazul în care ar exista un asemenea fond de garantare, efectele negative ar putea fi evitate, informează antena3.ro