Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a transmis că ultima tranșă a pachetelor de ajutor alimentar pentru persoane vulnerabile a ajuns la beneficiari, fiind a cincea de la adoptarea inițiativei. Potrivit ministrului, pachetele au ajuns la peste 1 milion de beneficiari.
Pachetele cu alimente au început să fie distribuite către persoanele vulnerabile, într-o situație financiară precară, aceștia fiind cei mai afectați de criza energetică, inflația și creșterea prețurilor. Pachetele au fost distribuite începând cu luna noiembrie și conțin 12 produse de bază, având greutatea de 24 de kg. Până la momentul actual, 1.188.852 au ajuns a românii aflați în nevoie.
Ce conțin pachetele cu alimente
Pachetele au fost distribuite persoanelor vulnerabile încă din luna noiembrie. Fiecare pachet de alimente are o greutate de 25 de kilograme și conține următoarele produse alimentare:
– făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
– mălai (4 pungi de 1 kg);
– paste făinoase (2 pungi de 400 g);
– ulei (4 sticle de 1 l);
– zahăr (2 pungi de 1 kg);
– orez (4 pungi de 1 kg);
– conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
– conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
– conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
– borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
– gem de fructe (1 borcan de 360 g);
– gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
Cine beneficiază de pachete cu alimente
Românii care primesc voucherele sociale sunt cei care se încadrează într-una din următoarele categorii:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Proiectul finanțat prin POAD, cu un buget total de 235 milioane euro, presupune livrarea a 7.133.112 de pachete (170.000 tone de alimente) în șase tranșe, prima dintre acestea fiind acordată în perioada iunie – august 2020. În anul 2021 au fost livrate alte două tranșe de alimente, în lunile februarie – martie și august 2021 – ianuarie 2022, cea de‑a patra tranșă fiind distribuită în perioada martie – septembrie 2022. Ultima tranșă urmează a fi acordată în primăvara lui 2023, potrivit Economedia.
De asemenea, au fost acordate ajutoare elevilor aflați într-o situație financiară vulnerabilă, sub forma unor vouchere în valoare de 500 de lei destinate achiziției de rechizite și îmbrăcăminte. 360.000 de preșcolari și elevi au beneficiat de acest ajutor în anul în curs, iar numărul va crește în următorul an școlar. Valoarea totală a investițiilor a depășit 1,8 milioane de lei.
„Este evident că, pe fondul majorării acute a cheltuielilor lunare cu care românii se confruntă, s‑a cristalizat necesitate unei protecţii sociale speciale pentru această perioadă. În acest sens, mă bucur că am reușit să transformăm banii europeni ce erau în risc de decomitere în sprijin imediat pentru persoanele vulnerabile. Noutățile acestei luni sunt că am reușit să distribuim toate pachetele de 24 de kg aferente tranșei V ce conțin alimente de bază, produse românești, către beneficiarii eligibili.
De asemenea, deși ne-am confruntat cu o creștere importantă a numărului beneficiarilor eligibili, am reușit alimentarea cardurilor cu 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte, pe care îl acordăm din fonduri europene prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. 360.000 de preșcolari și elevi au primit ajutorul. Prin acest pachet agregat de măsuri vrem să ajungem în punctul în care copiii din România să nu se mai lovească de nicio formă de excluziune în ceea ce privește educația”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Pentru anul școlar 2022–2023 primesc ajutor pentru rechizite și îmbrăcăminte 405.000 preșcolari și elevi, față de 245.000 beneficiari în anul școlar precedent. Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte 6 tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni.