Limitarea plăților cash a fost un subiect de foarte mare interes pentru români. Nici acum nu este de lăsat. Sau cel puțin nu vrea premierul. Marcel Ciolacu dorește revizuirea Ordonanței de Urgență. Acesta vrea să revină la limitele actuale ale plăților cash.
„Toate limitele actuale de cash vor fi menținute atât la persoanele fizice, cât și la persoanele juridice, cu două excepții: plafonul de casă pentru firme va fi de maxim 50.000 de lei, iar avansul spre decontare va fi de 1.000 de lei pe zi. Chiar dacă principiile enunțate erau corecte, în viața reală se produceau efecte greu de rezolvat. Am vorbit cu reprezentanții sistemului bancar, cât și cu micii comercianți din piețe, cu marii antreprenori, dar și cu familiile care au microîntreprinderi”, a declarat premierul României.
Se pare că economia din România nu este gata să treacă „pe card”, conform dailybusiness.ro.
„Concluzia unanimă este că economia noastră nu e încă pregătită să funcționeze cu mai puțin numerar, în special în mediul rural unde bancomatele sunt rare și lumea folosește mai mult numerar.”, a transmis Marcel Ciolacu.