De la data de 1 iulie ar urma să intre în vigoare noul contract-cadru al CNAS, care va aduce instalarea noilor norme metodologice de aplicare a acesteia, după cum informează un comunicat de presă trimis joi de către Ministerul Sănătății.
Astfel, potrivit cursei citate, cele două noi acte normative creează împreună un nou cadru legal inovator în domeniul sănătății. Iar în completarea schimbărilor anunțate pe data de 1 mai, CNAS adaugă o serie de elemente de noutate care vor fi aplicate de la data de 1 iulie, pentru domeniile de asistență medicală.
În asistența medicală primară, pe lângă dezvoltarea serviciilor preventive pentru persoanele înscrise pe lista medicului de familie, urmează să se introducă noile servicii diagnostice și terapeutice.
Ce servicii se introduc, cere sunt acoperite de CNAS
Pentru comunicarea rapidă a informațiilor necesare tratării pacienților, medicii de familie vor avea posibilitatea de a consemna în biletele de trimitere adresa de e-mail a cabinetului, la care se poate trimite electronic scrisoarea medicală de la ambulatoriul de specialitate sau de la spital. La acea adresă de e-mail se vor putea transmite și analize dar și investigațiilor paraclinice, după caz.
Iar în cazul asistenței medicale ambulatorii clinice de specialitate, se va extinde lista ce cuprinde afecțiunile care permit prezentarea directa la mediul de specialitate. În lista acestor servicii diagnostice și terapeutice s-au introdus o nouă serie de servicii specifice pentru anumite specialități.
În această listă se regăsesc descărcarea și interpretarea rapoartelor specifice dispozitivelor utilizate în gestionarea diabetului zaharat, tomografia în coerenţă optică, pentru specialitatea oftalmologie, extracţia dispozitivului intrauterin pentru specialitatea obstetrică-ginecologie, imunoterapia specifică cu vaccinuri alergenice standardizate cu administrare subcutanată și puncţie biopsie mamară ghidată ecografic.
Se extinde și lista serviciilor medicale pentru diagnosticul cancerului de sân
Lista serviciilor medicale în scopuri de diagnosticare este extinsă pentru a include, în același timp, serviciile de depistare precoce a cancerului de sân.
În plus, a fost înființat și un nou serviciu de îngrijire dentară denumit detartraj cu ultrasunete și periaj profesional. Acest tratament se efectuează pe toți dinții, iar o persoană asigurată poate beneficia de el o dată pe an.
Gama de studii imagistice pe care stomatologii le pot efectua include acum scanări dentare CBCT.
În plus, valoarea lunară indicată a contractului se majorează cu 50% față de valoarea sa actuală în mediul urban și cu încă 50% în mediul rural, pentru o zi de lucru de 3 ore pe zi, ajungând la 6 000 de lei în fiecare.
De asemenea, toate serviciile medicale de radiolofie imagistică medicalp și medicină mamografie cu tomosinteză unilaterală şi mamografie cu tomosinteză bilaterală (investigaţii ce pot fi recomandate pentru monitorizarea pacientelor cu cancer de sân); mamografie digitală 2D, tomografie dentară CBCT mandibulară, maxilară, respectiv bimaxilară; ecografie musculoscheletală; ecografie cutanată, ecografie a aparatului urinar/genital masculin, ecocardiografie de efort, RMN şold – articulaţie coxo-femurală nativ şi cu substanţă de contrast și RMN pentru tot corpul ar urma să devină servicii decontate, potrivit Agerpres.