Adrian Veștea, viitorul ministru al Dezvoltării, a anunțat recent că susține regionalizarea României. Acesta este de acord cu procesul de comasare a anumitor unități teritorial-administrative sau județe.
Ministrul desemnat a subliniat faptul că acest lucru necesită timp pentru implementare, proiect care de altfel nu poate fi realizat până la finalul acestui ciclu electoral care se va încheia în decembrie anul viitor.
„Ceea ce consider de cuviinţă este de a comasa anumite UAT-uri sau judeţe, în aşa fel încât a avea o capacitate administrativă mult mai bună, de a avea posibilitatea de a asigura funcţionarea acestor UAT-uri şi de a gândi proiecte strategice pe termen lung”, a punctat ministrul desemnat al Dezvoltării. Totodată, Veștea a dat și ceva exemple pozitive dar și negative în acest sens.
Veștea va folosi exemplul Poloniei pentru reforma administrativ-teritorială
De pildă, în accepțiunea ministrului desemnat pentru Dezvoltare, Polonia este un exemplu de bune practici în materie de regionalizare, însă nu același lucru afirmă despre Franța, stat care în pofida faptului că a inițiat mai multe referendumuri nu a identificat o soluție viabilă pentru comasarea primăriilor.
În primă fază, Veștea precizează că se pot comasa șase județe în două regiuni. „În prezent, sunt în derulare foarte multe proiecte care sunt pe fonduri europene, există Agenţii de Dezvoltare Regională la nivelul fiecărei regiuni (…) Am spus că s-ar putea, la nivelul fiecărei regiuni, să se poată comasa un număr de judeţe într-o primă etapă. Dacă, şi am dat exemplul Regiunii Centru, din şase judeţe se vor comasa în două regiuni cred că este un pas important înainte pentru a eficientiza”, a explicat Adrian Veștea.
De asemenea, viitorul ministru al Dezvoltării a indicat și principalele provocări ale proiectului, care, se pare că vor crea nemulțumiri în rândul aleșilor locali care riscă să rămână fără gospodăriile pe care le administrează, însă, spune Veștea, procesul de regionalizare va îmbunătăți sistemul administrativ.
„Este o responsabilitate pe care la un moment dat ar trebui să şi-o asume România în aşa fel încât să avem un sistem administrativ mult mai eficient, mult mai funcţional”, a mai precizat Veștea.
Teritoriul României este împărțit în 41 de județe
Ultima reformă teritorial administrativă datează din perioada comunistă, mai exact din 1968. De atunci teritoriul României este împărțit în 41 de județe la care se adaugă și municipiul București, reședința județului Ilfov.
Potrivit recensământului din 2011, Iași este cel mai populat județ din România, după București, cu o populație de puțin peste 770.000 secundat de Prahova cu aproximativ 760.000 de locuitori. pe locurile 3 și 4 se află Clujul și Constanța, ambele cu peste 680.000 de cetățeni.
La polul opus se află Covasna cu puțin peste 210.000 rezidenți. Lista celor mai ppuțin populate județe este completată de Tulcea (213.000), Sălaj ( 224.00), Mehedinți, Ialomița și Giurgiu.
În ceea ce privește densitatea populației, datele recensământului din 2011 indică o medie de aproape 80 de locuitori pe kilometru pătrat.Județele cu cea mai mare densitate sunt Ilfov cu 230 locuitori/kmp, Prahova, Iași și Dâmbovița, toate au o medie de peste 120 rezidenți/kmp, potrivit greatnews.ro.