Infofinanciar > Info > Noul ministru al Educației, Ligia Deca, și-a stabilit „podiumul obiectivelor”! Legea educației este prima țintă
Info

Noul ministru al Educației, Ligia Deca, și-a stabilit „podiumul obiectivelor”! Legea educației este prima țintă

Noul ministru al Educației, Ligia Deca, și-a stabilit „podiumul obiectivelor”! Legea educației este prima țintă
Sursă foto: Kanal D

Ministrul Educaţiei Naționale, Ligia Deca, și-a prezentat în cursul zilei de joi prioritățile din mandatul său. Aceasta a declarat în cadrul unei conferințe de presă că principalul obiectiv este acela de a finaliza legile educației în termenul asumat. Actualul ministru a precizat că peste 9000 de amendamente necesită restructurări. Pe locul al doilea în clasamentul  obiectivelor se află obținerea banilor din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

„A doua prioritate, ţintele şi jaloanele din PNRR. Un prim jalon a fost îndeplinit, ruta duală completă şi a noilor calificări rezultate, s-au adoptat diferite acte normative, există o OUG 128/2022 în vederea dezvoltării învăţământului dual. În PNRR vorbim despre 18 investiţii, în valoare de 3,6 miliarde de euro pentru dezvoltarea reţelei de şcoli verzi şi achizţionarea de microbuze verzi, reabilitare şi eficientizare energetică, construcţia a minim 50 de şcoli verzi, eficiente energetic şi cu o orientare curriculară sustenabilă”, a susținut Deca.

Pe podium se situează asigurarea predictibilității, referindu-se la faptul că elevii și părinții trebuie să știe la ce să se aștepte.

„A treia prioritate, asigurarea predictibilităţii. Ştiu că elevii, părinţii şi profesorii aştepată răsunsuri clare la legile educaţiei şi să avem timp să ne pregătim de schimbările pe care specialiştii şi societatea le văd necesare. Păstrez măsurile care au intrat în vigoare anul acesta- sistemul modular şi analizăm această măsură la un an de la implementare. ”, a transmis ministrul Educației, scrie news.ro.

Ligia Deca vrea să țină permanent școlile deschise

Noul ministru spune că vrea să mențină instituțiile de învățământ permanent în regim fizic, indiferent de situația pe care o va avea criza energetică.

Ministerul Educaţiei şi eu personal dorim ca şcolile să rămână deschise, indiferent de cursul pe care criza economică sau energetică îl va lua.Nu ne mai putem permite goluri sau pauze în procesul de învăţare.”, a spus Ligia Deca.

Totodată, ministrul a menționat că în interiorul coaliției de guvernare există discuții privind acordarea unui ajutor financiar şcolilor şi autorităţilor locale, pentru a facilita accesul copiiilor la învățământul „fizic”.

„Există discuţii privind sprijinul acordat şcolilor pentru a nu exista discuţii de trecere în online când copiii au nevoie să vină la şcoală.

Am purtat discuţii cu inspectorii generali pentru asigurarea condiţiilor normale de funcţionare. Nu există din analizele noastre motive de îngrijorare. Dacă sunt cazuri punctuale trebuie aduse la cunoştinţa noastră. Nicio şcoală nu trebuie să închidă pentru că nu îşi poate achita facturile la utilităţi”, a mai precizat ministrul, potrivit news.ro.

Ligia Deca a venit la conducerea ministerului după ce Sorin Cîmpeanu a demisionat din această funcție în luna septembrie.