Infofinanciar > Lumea la zi > Noul plan al NATO de a se împotrivi Chinei și Rusiei! Cu ce parteneri discută acum membrii Alianței
Lumea la zi

Noul plan al NATO de a se împotrivi Chinei și Rusiei! Cu ce parteneri discută acum membrii Alianței

NATO
sursă foto: realitatea.ro

Reprezentanții Alianței Nord-Atlantice (NATO) au acum planuri mari pentru a slăbi din ce în ce mai mult influența Chinei și a Rusiei la nivel mondial. Astfel, sunt discuții la momentul actual prin care Alianța să-și întărească parteneriatele cu încă patru state din zona Asia-Pacific odată cu summitul de la Vilnius din luna iulie a acestui an.

Această informație apare în publicația japoneză Nikkei Asia, menționându-se faptul că această declarație „va servi ca semn al solidarității împotriva Rusiei şi Chinei”, potrivit unui oficial NATO. În acest sens, chiar din aceste zile, Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, și alți oficiali din cadrul instituției sunt acum în discuții preliminare privind ideea unei declarații comune mai extinse.

Cu cine vrea NATO să colaboreze

În centrul atenției sunt acum state din zona Asia-Pacific precum Australia, Japonia, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă. Iar relațiile sunt din ce în ce mai bune, mai ales că anul trecut, în perioada 28 – 30 iulie, la summitul de la Madrid, șefii de stat și de guvern din cele patru state au participat pentru prima dată la un asemenea eveniment organizat de Alianța Militară.

Aceste relații se doresc acum a fi din ce în ce mai stabile tocmai pentru că, în prezent, contextul geopolitic este unul destul de tensionat, iar principalii pioni pe tabla de joc sunt tocmai Rusia, prin războiul din Ucraina, și China, prin tensiunile oe care le-a provocat în instala Taiwan.

Următorul summit NATO va avea loc între zilele de 11-12 iulie, la Vilnius, în Lituania, potrivit G4Media.

Mai mulți bani pentru apărare

Țările NATO și-au stabilit acum ca prim obiectiv ca din această vară să crească investițiile în domeniul apărării, potrivit celor declarate de către secretarul american al apărării, Lloyd Austin. Membrii NATO, a spus el, „își actualizează planurile de apărare, finalizând prin a avea un nivel mai ridicat de pregătire”.

„La Vilnius, liderii noștri vor conveni asupra unui nou angajament de investiții în domeniul apărării pentru a se asigura că alianța are resursele necesare pentru a realiza aceste noi planuri”, a declarat Austin reporterilor după o reuniune a miniștrilor apărării din NATO de miercuri, 15 februarie. „Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu aliații noștri pentru a ne asigura că facem cu toții și mai mult pentru a investi în securitatea noastră comună”.

Aliații NATO au convenit în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, să oprească reducerile de cheltuieli pe care le făcuseră după Războiul Rece și să se îndrepte spre cheltuirea a 2% din PIB pentru apărare până în 2024. Această promisiune este scadentă anul viitor.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat în aceeași zi cele 30 de țări membre să se angajeze să cheltuiască cel puțin 2% din produsul lor intern brut pentru apărare până la o dată stabilită. „Ceea ce este evident este că, dacă a fost corect să ne angajăm să cheltuim 2% în 2014, este și mai corect acum, deoarece trăim într-o lume mai periculoasă”, a declarat Stoltenberg. „Există un război în toată regula în Ucraina, în Europa, și apoi vedem amenințarea persistentă a terorismului și vedem, de asemenea, provocările pe care China le pune la adresa securității noastre. Deci este evident că trebuie să cheltuim mai mult”, a mai spus el.