Petr Pavel, noul președinte al Cehiei, are o experiență îndelungată în domeniul diplomației militare, aspect considerat ca fiind esențial în consolidarea relațiilor cu Ucraina. Schimbarea de orientare va fi cu atât mai vizibilă în condițiile în care Pavel preia ștafeta de la Milos Zeman, fostul președinte ceh care a strâns relațiile cu Rusia și China.
Fost șef al comitetului militar al NATO, fost membru al Partidului Comunist Ceh și erou de război, noul președinte ceh Petr Pavel îl va înlocui pe Milos Zeman, actualul președinte care a promovat legături mai strânse cu Moscova și Beijingul înainte de a face o schimbare de orientare în momentul în care Rusia a invadat Ucraina anul trecut.
Analiștii politici consideră că experiența lui Pavel în diplomația militară va fi un atu clar, deoarece a deținut o președinție foarte diferită de cea a predecesorului său. „Știm că relațiile și contactele sale la NATO, precum și cu colegii din statele membre NATO sunt foarte puternice, iar politica externă va fi domeniul său”, a declarat Pavel Havlicek, cercetător la Asociația pentru Afaceri Internaționale din Praga.
Un președinte favorabil Ucrainei și critic față de Rusia
„Cred că va fi un președinte competent dacă ne dăm seama că războiul din Ucraina este una dintre problemele cheie cu care se confruntă Europa”, a precizat Havlicek.
Pavel a fost membru al Partidului Comunist din Cehoslovacia în anii 1980 și a început o ascensiune rapidă în rândurile armatei până la căderea comunismului în 1989. După ce Cehoslovacia s-a divizat în Republica Cehă și Slovacia, în 1993, actualul președinte a devenit un susținător al aderării la UE și la NATO.
În timpul campaniei electorale, Petr Pavel a militat pentru mai mult ajutor pentru Ucraina.
„Este foarte favorabil Ucrainei, și-a exprimat în repetate rânduri sprijinul și este foarte critic față de Rusia”, a explicat Jiri Pehe, analist politic la New York University Praga.
„Poziția sa va implica un sprijin puternic pentru Ucraina, fără nicio condiție”, a mai precizat Pehe.
Critici repetate la adresa lui Viktor Orban
Liderii europeni au salutat victoria lui Petr Pavel, care survine la scurt după ce Cehia a preluat președinția UE în 2022. Președintele german Frank-Walter Steinmeier a declarat că Berlinul va lucra „mână în mână pentru o UE și NATO mai puternice” cu noul președinte ceh, în timp ce șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lăudat „angajamentul său ferm față de valorile noastre europene”.
La buna impresie contribuie și atitudinea tranșantă a noului președinte în ceea ce privește poziția Cehiei față de Ucraina și agresiunea rusă. De altfel, analiștii politici estimează că Petr Pavel va colabora îndeaproape cu coaliția de centru-dreapta aflată la guvernare, condusă de prim-ministrul Petr Fiala, care susține livrarea de ajutor militar și umanitar Ucrainei.
„Pavel se va inspira din politica guvernului în acest sens și cred că nu vor exista dispute fundamentale”, explică Pavel Saradin, analist politic la Universității Palacky.
„Nu va exista acea ambivalență pe care am avut-o cu Milos Zeman”, a subliniat și Jiri Pehe, citat de France24.
Potrivit surselor citate, se așteaptă, de asemenea, ca Pavel să consolideze legăturile Cehiei cu Statele Unite și să aibă o atitudine mai critică față de legăturile strânse ale țării sale cu așa-numitul grup Vișegrad, format din Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria. De altfel, noul președinte al Cehiei l-a criticat în repetate rânduri pe premierul ungar Viktor Orban și s-a întâlnit cu membri ai opoziției atunci când a vizitat Ungaria în decembrie anul trecut.