Infofinanciar > Info > Noutate! Ajutor pentru persoanele fizice aflate în insolvență
Info

Noutate! Ajutor pentru persoanele fizice aflate în insolvență

Noutate! Ajutor pentru persoanele fizice aflate în insolvență
Foto: facebook.com

Insolvenţa persoanelor fizice, procedură iniţiată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, le permite oamenilor aflaţi în incapacitate de plată a datoriilor să obţină ajutor pentru achitarea unei părţi din ele.

Pot beneficia cei care nu pot redobândi posibilitatea de a-şi plăti datoriile în maximum un an de zile, ca urmare a unor evenimente neprevăzute. Astfel, sunt reeşalonate datoriile şi se suspendă, de exemplu, executările silite asupra bunurilor sau creşterea dobânzilor şi a penalităţilor

Persoanele fizice aflate în insolvență mai primesc o șansă

Explicații ne dă Mihai Silviu Stejar, şef al Biroului de Insolvenţă Bucureşti. ”Se acordă o a doua șansă datornicilor de bună-credință, oferindu-le protecție în fața creditorilor. Prin bună-credință se înțelege faptul că debitorul nu a ajuns în situația de a fi insolvent sau de a nu-și mai putea plăti datoriile din culpă proprie, din neglijență gravă sau cu intenția de a frauda pe viitor. Un al doilea avantaj pentru debitori este faptul că executările silite vor fi suspendate pe parcursul procedurii.

Pentru debitor, pe parcursul procedurii de insolvență se suspendă și curgerea dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere. În timp în care acesta poate propune eșalonarea datoriilor pe baza unui plan de redresare, a unui plan de rambursare, chiar o reducere a acestora de comun acord cu creditorii săi”.

La o conferinţă de specialitate organizată la Bucureşti, Sebastian Hotca, vicepreşedintele ANPC, a afirmat că procedura de insolvenţă este una mai avantajoasă atât pentru persoana care se află în incapacitate de plată, cât şi pentru creditor. Acesta din urmă fiind scutit de procedurile costisitoare de executare silită