Banca Comercială Română (BCR) este furnizorul bancar a milioane de români. Afacerea trece constant prin schimbări, pentru a acomoda tendințele la care se aliniază românii. Dintre acestea, cea mai clară este preferința crescândă pentru mediul online, la care BCR a răspuns prin platforma de banking online George.
Acum, se pare că această companie de servicii bancare a adus îmbunătățiri aplicației George. Dintre acestea, cea mai importantă este intrarea directă în discuție cu reprezentanții băncii, prin live chat. Amintim că BCR a fost de multe ori ținta plângerilor clienților pentru faptul că nu reușeau să intre în contact cu un agent menit să-i asiste în tranzacții.
Ce se schimbă la nivelul transferurilor
O altă inovație pe care au implementat-o ai multe aplicații de banking online este cea legată de tranzacțiile exclusiv prin numărul de telefon. Astfel, clienții nu mai sunt nevoiți să-și ceară unul altuia codul IBAN de fiecare dată când își trimit unul altuia bani.
„Soluţia de plăţi prin numărul de telefon oferă clienţilor noştri simplitate, rapiditate şi siguranţă în ceea ce priveşte transferurile de bani, atât de la un cont BCR la altul, cât şi la celelalte bănci înrolate în sistem. Transferurile prin AliasPay presupun asocierea numărului de telefon cu un IBAN, iar clienţii BCR care îşi doresc activarea acestui serviciu îşi vor da acordul direct din George pentru înrolarea numărului şi, implicit, a IBAN-ului asociat în AliasPay”, conform declarației lui Petruț Lixandru, care conduce Departamentul de Canale Digitale al Băncii Comerciale Române.
Ce urmări vor fi în lumea serviciilor bancare
Conform reprezentanților BCR, tendința de digitalizare a plăților, în special prin serviciul AliasPay, care permite efectuarea de tranzacția doar în baza numărului de telefon, se va generaliza la nivelul instituțiilor de plată. Iată ce spune Sabin Carantină, director general al TRANSFOND, prin intermediul căreia BCR și-a actualizat aplicația George:
„Odată cu aderarea BCR la AliasPay şi utilizarea pe scară din ce în ce mai extinsă a serviciului, va fi generat un avantaj important pentru consumatorii de servicii de plăţi din România, prin prisma creşterii adresabilităţii şi a cererii pentru plăţile de acest tip. Încurajăm toate instituţiile de plată să adopte serviciul, pentru generalizarea plăţilor între conturi distincte fără utilizarea codului IBAN. Apreciem parteneriatul cu BCR inclusiv pentru furnizarea acestui serviciu şi adresăm mulţumiri echipei de proiect”, a declarat acesta în exclusivitate, conform unei știri care a fost publicată pe platforma mediatică Cancan. În prezent, George este una dintre cele mai folosite aplicații bancare de pe piața românească.