În majoritatea țărilor vorbitoare de limbă engleză, cea mai rea soartă la care se poate aștepta un copil obraznic de Crăciun este absența cadourilor. Copiii din alte țări, însă, se pot aștepta la ceva mai rău.
Crăciunul este sărbătoarea preferată a copiilor. Dar și a adulților. Pentru că, o dată rostit cuvântul magic, mintea îți fuge automat la brad, cadouri și persoanele dragi. Există însă o serie de tradiții înfiorătoare de Crăciun răspândite în întreaga lume.
Căpcăunul islandez și pisica sa diabolică
Potrivit folclorului islandez de Crăciun, Gryla este un căpcăun uriaș care trăiește într-o peșteră. În timpul sărbătorii iese la iveală pentru a vâna copii, pe care îi răpește, îi duce în peștera lui și îi gătește într-o cuvă cu tocană.
Gryla are o mulțime de tovarăși pe măsura sa. Printre aceștia se numără Yule Lads – cei 13 copii trolli neascultători – dar și Jólakötturinn, sau Pisica de Crăciun. Felina umblă printre oameni ca un leu, căutând pe cine să devoreze. Uriașa Jólakötturinn se furișează prin orașe în întuneric, uitându-se pe la ferestrele luminate ale dormitoarelor copiilor. Singura modalitate de a te salva de la a fi mâncat este să îi arăți că ai primit haine de Crăciun pentru că ai fost cuminte. Dacă nu ai primit haine noi, lași la vedere hainele vechi și speri la Dumnezeu că acestea corespund standardelor sale de modă.
Multă fantezie…
Și în Alsacia-Lorena, Franța, de Crăciun pe străzile orașelor bântuie Hans Trapp. Potrivit tradiției alsaciene, Hans Trapp a fost un om renumit pentru lăcomia și lipsa de scrupule, care s-a folosit de vrăjitorie și de înțelegeri cu diavolul pentru a se îmbogăți. După ce a fost excomunicat de biserica catolică, și-a pierdut averea și poziția socială. Și a început să cutreiere zona rurală deghizat în sperietoare de ciori. La un moment dat, Hans Trapp a fost mistuit de ideea de a gusta din carnea umană. A ademenit un băiat cioban la moarte, apoi l-a gătit pe foc. Dar, înainte ca Hans Trapp să poată lua prima îmbucătură, Dumnezeu – simțind că lucrurile merseseră prea departe – l-a lovit cu fulgerul.
De Crăciun, copiii neascultători sunt avertizați că spiritul lui Hans Trapp mai bântuie încă și că acesta îi poate vizita deghizat în sperietoare de ciori dacă nu se cumințesc. Un bau-bau popular și o poveste înfricoșătoare, dar se pare că povestea ar fi fost inspirată din incredibila poveste adevărată a unei persoane reale!
și puțină istorie
Hans von Trotha a fost un cavaler care a trăit între 1450 și 1503, care a comandat două castele pe teritoriul Palatin. Dar a fost implicat într-o dispută cu biserica în legătură cu proprietatea unuia dintre ele. Abatele nu a vrut să îi cedeze anumite proprietăți lui von Trotha, așa că von Trotha a oprit cu un baraj alimentarea cu apă a orașului Weissenburg, aflat în apropiere. Ca represalii, abatele a pus să fie distrus barajul, inundând gospodăriile sătenilor. Disputa a continuat până când cavalerul a fost convocat de însuși Papa și excomunicat!
Deși nu există nicio înregistrare despre von Trotha care să fi trecut la canibalism, cavalerul excomunicat s-a descurcat bine. În slujba curții regale franceze, a primit titlul de Chevalier d’Or din partea regelui Ludovic al XII-lea. Iar la moartea sa, toate acuzațiile împotriva lui au fost anulate. Totuși, ceva din notorietatea sa a supraviețuit, și nu numai în Hans Trapp. Legendele franceze se referă la el ca la Cavalerul Negru. Acesta este un spectru imens despre care se spunea uneori că îl însoțește pe Moș Crăciun și îi pedepsește pe copiii care nu merită cadouri, conform The Guardian.