Infofinanciar > Info > Nu toate pensiile cresc după recalculare. Unii pensionari ar putea încasa chiar mai puțin
Info

Nu toate pensiile cresc după recalculare. Unii pensionari ar putea încasa chiar mai puțin

Nu toate pensiile cresc după recalculare. Unii pensionari ar putea încasa chiar mai puțin
Sursa foto: Arhiva companiei

Discuțiile pe marginea noii Legi a pensiilor continuă. Noul subiect fierbinte este articolul 125 potrivit căruia, după recalculare, unii pensionari s-ar putea alege cu venituri mai mici.

Articolul 125 din normele metodologice ale Legii pensiilor lasă loc de dubii. Potrivit unor interpretări, în anumite cazuri, după recalculare veniturile unor pensionari ar urma să scadă. O situație în totală contradicție cu anunțurile oficialilor, care au dat asigurări că toate pensiile vor fi majorate.

Ce prevede legea

Normele metodologice de aplicare ale articolul 125 menţionează că:

”(1) Pensile stabilite în baza legislației anterioare intrării în vigoare a legii, devenite pensii conform art. 144 din lege, se recalculează din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 155 din lege.

(2) În situația în care, urmare recalculării drepturilor de pensie, conform alin. (1), prin valorificarea venitului total lunar realizat, prevăzut la art. 139 alin. (1) din lege, rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată, se acordă cuantumul și numărul de puncte rezultate în urma recalculării.”

Pentru exmplificarea acestui articol au fost realizate mai multe simulări. A fost luat cazul unui pensionar care în urma aplicării noii legi va primi 6.000 de lei, însă, pe legea veche primea deja 8.000 de lei. Teoretic, acesta va rămâne cu pensia actuală.

Problema apare însă la indexarea anuală cu rata inflației a pensiilor. Prin indexare dacă pensia nu o va depăși pe cea veche de 8.000 de lei, atunci pensionarul va pierde plusul. Ceea ce înseamnă că multe pensii nu vor mai crește. Cel puțin până în momentul în care pensia pe legea nouă nu o va depăși pe cea veche.

Budăi susține că nu sunt motive de îngrijorare

Fostul ministru al Muncii Marius Constantin Budăi susține însă că astfel de situații nu vor apărea.

„Vă spun foarte clar nicio pensie nu o să scadă, absolut nicio pensie nu o să scadă. Nu uitați că acea lege am lăsat-o eu gata şi ştiu foarte bine ce este acolo. A fost o interpretare în normele metodologice de aplicare a legii din care a dispărut acel articol 111“, explică fostul ministru al Muncii.

Potrivit acestuia, articolul 125 are tocmai rolul de a elimina astfel de posibile interpretări.

„S-a reformulat şi se explică foarte clar în normele de aplicare la articolul 125 aliniatul 2. Ceea ce scrie şi în lege că nicio pensie nu o să scadă. Grupele de muncă, încadrarea, plata şi recunoașterea lor se tratează în legea pensiilor. Iar încadrarea în condiţii deosebite de muncă nu se face printr-o altă lege prin nişte măsurători, nu prin legea pensiilor”, a mai precizat Budăi, citat de antena3.

Ce categorie de pensionari nu va primi bani în plus

Există însă încă multe neclarități în Legea pensiilor. De exemplu, cea a modului în care se aplică recalcularea în cazul persoanelor care au muncit 25 de ani sau mai puțin. Conform prevederilor noii legi, majorarea pensiilor din septembrie nu va fi posibilă în cazul lor. Aceasta înseamnă că aproape 2 milioane de pensionari nu vor primi pensii majorate de la 1 septembrie, după recalculare.

Cei care au muncit 25 de ani sau mai puțin nu pot primi punctele de stabilitate. Acesta este și motivul pentru care nu vor primi mai mulți bani. Pentru stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani, o persoană primește, potrivit noii legi, o serie de bonusuri.

Aceste bonusuri se traduc în puncte de pensie:

– 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani.

– 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani.

– un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.