Infofinanciar > Info > Numărul pensiilor speciale este din ce în ce mai mare. Cât se cotizează din bugetul de stat pentru susținerea acestora
Info

Numărul pensiilor speciale este din ce în ce mai mare. Cât se cotizează din bugetul de stat pentru susținerea acestora

Numărul pensiilor speciale este din ce în ce mai mare. Cât se cotizează din bugetul de stat pentru susținerea acestora
sursă foto: europafm.ro

Pensiile speciale sunt un subiect controversat atât pentru politicieni, cât și pentru populație. Sumele mari pe care le reprezintă aceste pensii sunt revoltătoare în rândul publicului și au un impact semnificativ asupra bugetului de stat. Reforma pensiilor speciale a fost pusă în aplicare de oficiali pentru a rezolva această problemă supărătoare.

Această reformă are ca scop economisirea banilor, fiind un prim pas în rezolvarea dilemei privind deficitul bugetar al țării, care pune presiune și poate da startul unei crize economice. Deși această implementare are ca scop realizarea sustenabilității financiare a țării, numărul beneficiarilor de pensie specială este în creștere.

Numărul beneficiarilor de pensie specială, în creștere

 Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) are în grila de plată un număr mai mare de pensionari care beneficiază de pensie specială. Acest număr de persoane care beneficiază de pensie specială a crescut semnificativ în luna martie a anului 2023, ajungând la 10.222 de pensionari. Dintre aceștia, mai mult de jumătate sunt foști magistrați. 10.222 de beneficiari de pensii speciale au primit bani de la stat în luna martie 2023, cu 24 mai mulți decât în luna precedentă a aceluiași an.

Foștii magistrați reprezintă 5.174 dintre beneficiarii de pensii speciale plătite de CNPP, adică mai mult de jumătate din total. În luna martie, foștii magistrați au obținut o pensie medie de 21.509 lei, cu 32 de lei mai mult decât în februarie (21.477 lei în medie). Aproximativ 3.600 de magistrați nu au deloc contributivitate la sistemul public de pensii. Doar 4.761 de lei din acest total de 21.509 lei le-ar fi revenit, în medie, pe baza propriilor contribuții la sistemul de pensii. Restul de 20.000 de lei au fost acoperiți din fondul general al statului, deoarece nu toți magistrații au plătit contribuții la sistemul public de pensii

A doua cea mai mare pensie specială este oferită în domeniul aviației. Fostul personal al Aviației Civile primește o pensie care este destul de mare și este necesară o o contribuție considerabilă din partea statului. În ciuda faptului că toți cei 1.379 de seniori au cotizat la sistemul public de pensii, pensia medie lunară pe care o primesc este de peste 11.700 de lei, însă suma pe care aceștia ar fi avut dreptul să o primească este de  5.515 lei. Pentru fiecare dintre ei, contribuția medie majorată la stat este de 7.521 de lei.

Alte pensii mari oferite de CNPP

Foștii angajați ai Curții de Conturi primesc a treia cea mai mare pensie specială. Cei 556 de beneficiari primesc o pensie care se apropie de 8.500 de lei pe lună, statul asigurând în medie 2.800 de lei de la bugetul de stat pentru fiecare dintre ei.

Foștii diplomați obțin poziția a patra în topul celor mai scumpe pensii speciale, primind în medie peste 5.800 de lei, cu o contribuție de 2.542 de lei de la bugetul de stat. Potrivit datelor publicate de CNPP, cele mai mici pensii speciale plătite revin foștilor angajați ai Parlamentului (5.056 de lei) și foștilor grefieri și personal auxiliar (5.114 lei) din cadrul parchetelor, conform Profit .